Categories: Eveniment

Misiune dificilă pentru salvarea unui cal

Pompierii militari din Petroşani au muncit mai bine de patru ore, pentru a scoate un cal, care căzuse într-o canalizare de la ieşirea din oraş.
Stăpânul animalului l-a lăsat pe un teren viran şi s-a dus la un bar, însă calul a căzut în canalul descoperit. Pentru a fi scos la suprafaţă, a fost nevoie de intervenţia pompierilor, iar un medic veterinar de la Vulcan a dat o mână de ajutor. „Intervenţia a fost foarte dificilă. Am fost anunţaţi prin Serviciul 112 şi pentru a putea scoate calul din canalul cu deschizătura de circa 50 de centimetri şi adânc de aproximativ patru metri, am muncit patru ore. Ne bucurăm că am reuşit să-l scoatem aproape fără nici o zgârietură”, a declarat plt. Valentin Petria, şeful echipei de pompieri, care a intervenit la operaţiunea de salvare. Potrivit medicului veterinar, Marius Cioară, din cadrul Circumscripţiei Veterinare Vulcan, care a condus operaţiunea de salvare a calului, astfel încât să nu se rănească, animalul nu are nici o rană care să-i pună viaţa în pericol. Poliţiştii comunitari din Petroşani au anunţat că-l vor sancţiona pe proprietarul calului, pentru că l-a lăsat nesupravegheat pe domeniul public. (D. Istudor)
MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean
Tags: salvare cal

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

12 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

12 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

12 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

12 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

12 ore ago