Categories: Eveniment

Miros de alimente alterate în Piaţa din Petroşani

Maximilian Gânju

Administraţiei Pieţelor Petroşani i s-a pus în vedere să-şi facă un sistem de aerisire în Hala Agroalimentară. Asta, deoarece pe timp de vară, mirosul din spaţiul comercial este insuportabil şi lasă impresia că se vând numai produse alterate.

Au pus piciorul în prag
Încă din 2004, Hala Agroalimentară Petroşani a fost reabilitată şi inaugurată cu fast chiar de prim ministrul de la acea vreme, însă proiectul de modernizare a fost prost gândit. Practic, în hală, nu s-a prevăzut un sistem corespunzător pentru ventilare, iar în plus, nici măcar ferestrele nu se deschid cu uşurinţă. Mai mult, şefii pieţei nici nu vor să le deschidă, pe motiv că intră porumbeii, dar nu s-au gândit să amplaseze o plasă la geamuri care să-i oprească. Cert este că mirosul din hală este insuportabil, mai ales pe timp de vară şi inspectorii sanitar-veterinari au pus piciorul în prag. „Se vând produse uşor fermentabile sau care se alterează, cum ar fi lapte, brânză carne. Cel puţin dimineaţa, dacă intri în hală rişti să faci instantaneu hepatită de la mirosul pestilenţial. S-au plâns şi comercianţii care stau câte 10 ore  acolo, dar mai ales, cumpărătorii. Ne-am adresat conducerii pieţelor şi le-am recomandat să-şi remedieze problema. Dacă se consideră că această problemă este un capăt de ţară, atunci vor suporta consecinţele”, spun inspectorii DSV. Pe lângă faptul că Administraţia Pieţelor Petroşani riscă să se trezească cu spaţiul comercial închis, dacă nu va lua recomandările în serios, provoacă pierderi însemnate ţăranilor care-şi desfac produsele în acel loc.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

8 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

8 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

8 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

8 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

8 ore ago