Categories: Comunitate

Liber la comerţ în noua hală agroalimentară din Pui

Magdalena Şerban

După numeroase piedici, noua hală agroalimentară din Pui îşi dovedeşte utilitatea. Dotată cu mese şi lăzi frigorifice, le este de folos atât celor care vor să achiziţioneze diverse produse, cât şi comercianţilor cărora le oferă piaţă de desfacere. A fost construită pe terenul vechii mini-pieţe care a funcţionat lângă sediul administrativ al comunei.
„Investiţia am realizat-o în baza unui proiect european accesat prin Grupul de Acţiune Locală, deci din bani europeni nerambursabili. Era cât pe ce să pierdem finanţarea din cauză că am fost târâţi în instanţă şi efectiv am pierdut timp şi riscam să ajungem la termenul-limită fără să fie gata. Din 2007 ne-am tot judecat, pe motiv că terenul nu ne aparţinea. În 2010 s-a emis o sentinţă definitivă, potrivit căreia suntem proprietari de drept. Deşi terenul a fost intabulat prima oară în 1910, l-am reintabulat pe comuna Pui, în baza deciziei juridice primite. Am avut un om de bine de la noi din comună care s-a gândit să ne împiedice să lăsăm ceva bun în urma noastră. Reclamaţiile îi aparţin. Dar aşa cum era de aşteptat, s-a făcut dreptate şi adevărul a ieşit la lumină. Hala am finalizat-o la finele anului trecut, iar cu girul consilierilor locali s-a stabilit un tarif modic de închiriere a spaţiului de vânzare. Ne-am dorit ca să scutim oamenii de condiţii insalubre de vânzare a produselor agroalimentare şi să-i ajutăm cu desfacerea. Pe plan local, avem cele două târguri vestite (din primăvară şi toamnă), dar ca oamenii să-şi poată vinde marfa tot restul anului, erau nevoiţi să meargă pe la Haţeg sau pe unde puteau. Asta însemna cheltuieli de deplasare şi mai ales mijloc de transport care trebuia şi el asigurat, într-un fel sau altul. Aşa că am considerat oportun să-i ajutăm, mai ales că fondurile investite erau de la Uniunea Europeană. Pe cheltuiala locală s-au tras doar utilităţile, cum ar fi apa, electricitatea şi canalizarea”, susţine Victor Stoica, primarul din Pui.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

o zi ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

o zi ago