Categories: Actualitate

Carambol rutier ca-n filme la intrare în Deva

Natalia Bumbac

Ieri, în jurul orei 13.00, la intrare în municipiul Deva dinspre Arad, s-a produs un accident rutier în lanţ în care au fost implicate patru autoturisme şi o autoutilitară. În urma carambolului rutier a fost rănită o fetiţă de 10 ani, aflată în una dintre maşinile tamponate. Copilul a suferit un traumatism cranian minor, fiind transportat cu o ambulaţă SMURD la Spitalul din Deva, pentru a i se acorda îngrijiri medicale suplimentare.

Potrivit comunicatului transmis de IPJ Hunedoara, prima mişcare greşită a făcut-o un şofer din comuna Şelimbăr, judeţul Sibiu, în vârstă de 26 de ani. Acesta se deplasa din direcţia Arad spre Deva, iar la sensul giratoriu amenajat de la intrarea în municipiul Deva, din cauza că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în trafic a lovit autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat de 43 de ani din Braşov. În urma impactului, maşina înmatriculată în Braşov a fost proiectată în spatele altui vehicul, condus de un şofer de 68 de ani, din Deva, tamponându-l. După ciocnirile dintre cele trei autoturisme, din direcţia Arad spre Deva, pe aceeaşi bandă de mers, circula un al patrulea autoturism, condus de un şofer de 33 de ani, din comuna Boroşneu Mare, judeţul Covasna. Nici şoferul covăsnean nu a păstrat distanţa de siguranţă în trafic faţă de maşina condusă de tânărul de 26 de ani, tamponând-o în partea din spate. În tot acest carambol rutier de la intrarea în Deva a fost implicat un al cincilea şofer, de 48 de ani, din Braşov ,care conducea o autoutilitară şi care a lovit maşina condusă de şoferul din Covasna, motivul fiind acelaşi, de nerespectare a distanţei regulamentare. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

9 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

9 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

9 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

9 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

9 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

9 ore ago