În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Deva, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.
Măsura a fost dispusă ca urmare a administrării probatoriului în cauză.
În fapt, polițiștii au stabilit că bărbatul a refuzat să se supună montării dispozitivului de monitorizare electronică, măsură dispusă prin ordin de protecție emis de instanță, după altercația în care acesta a fost implicat la data de 4 martie 2026.
Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.
Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…
Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…
V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…
Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…
Judecătoria Brad a respins plângerea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…