Mircia Muntean: „Municipiul Deva trebuie transformat în centru universitar”

Consiliul local Deva a aprobat ieri, în şedinţă de îndată, Convenţia de colaborare între municipiul Deva şi Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti. Asta, după ce colaborarea a fost parafată de către conducerea instituţiei de învăţământ.
Aşadar, începând cu anul universitar 2017 – 2018, la Deva va fi deschis Centrul teritorial al ASE Bucureşti, unde vor funcţiona două specializări – Contabilitate şi Informatică de Gestiune, precum şi Management. Primarul Mircia Muntean (foto) a afirmat că municipiul Deva trebuie transformat într-un centru universitar, poate chiar la concurenţă cu alte municipii din zonă, cum ar fi Alba Iulia sau Sibiu.
„Este a doua încercare, aş putea spune, prin care Deva trebuie transformată într-un centru universitar, pentru că prima a eşuat, din păcate. Şi, iată-ne acum, din nou, la început de drum, prin care instituţii de învăţământ prestigioase, precum ASE Bucureşti, dar şi Universitatea din Petroşani îşi manifestă dorinţa de a avea secţii importante la Deva. (…) Vom pune la dispoziţia viitorilor studenţi toate spaţiile necesare de cazare şi de desfăşurare a activităţilor didactice. Este important ca tinerii să rămână acasă, să-şi facă un viitor aici, iar faptul că vor putea să-şi urmeze studiile superioare în oraşul natal este un lucru important”, a afirmat Mircia Muntean, primarul municipiului Deva. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Da tocmai asta este , degeaba fac o ,,scolica" aici la Deva si pe urma......urma scapa turma.

  • Parca vad ....UNIVERSITATEA DE HOTI, sau UNIVERSITATEA DE PILEALA, sau UNIVERSITATEA DIN BOSCHETI sau ....Invariabil functiile de conducere vor fi urmatoarele:
    RECTOR: MIRCIA MUNTEANU
    PRORECTOR: JENICA
    DECAN: MUNTEAN MIRCIA
    PRODECAN: JENICA

    <Mircia, relaxeaza-te, tu o sa canti in Aula Universitatii de la Barcea ...

  • Si asta va fi ca la Herculane? Vi turist si pleci Jurist? Sau va fi in continuare ca pana acum unde fiecare va duce plicul si plasa ca oricum nu se face scoala pentru a invata ceva ci doar se fuge dupa o diploma pentru a putea ulterior sa te angajezi ca vanzator in mall?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Fug de apă și săpun mai ceva ca dracul de tămâie. Situația este în­tâlnită într-o…

17 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, sportiv din Petroșani, ambasador al sportului montan Pentru că a găzduit în Parâng…

17 ore ago

Bulina neagră

I.D., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis și…

17 ore ago

Medic condamnat pentru luare de mită, reţinut după ce ar fi recidivat. El lua șpagă și de hunedoreni pensionați pe caz de boală

Un medic din Sebeş condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită a fost…

17 ore ago

Coșmarul comercianților din Hunedoara, trimis la închisoare

Spărgătorul a fost acuzat și con­dam­nat pentru furt calificat în formă continuată, după cinci spargeri…

17 ore ago