Începând cu anul universitar 2017-2018, la Deva, va fi deschis un Centru teritorial al Academiei de Studii Economice Bucureşti, unde vor funcţiona două specializări – Contabilitate şi Informatică de Gestiune şi Management.
În acest sens, între Primăria municipiului Deva şi ASE Bucureşti a fost încheiată o colaborare care să asigure desfăşurarea activităţilor didactice şi de cercetare în cadrul Centrului Teritorial suport de la Deva. Totodată, aici va funcţiona un centru de excelenţă prin care se vor desfăşura programe de formare continuă în domeniile Management în administraţia publică locală şi Management în afaceri. În plus, pentru creşterea performanţelor unităţilor administrativ-teritoriale, vor fi desfăşurate activităţi de consultanţă pentru derularea, în comun, a unor proiecte de interes comunitar de finanţare europeană şi a unor activităţi de consultanţă. (N.Bumbac)
Doi amici afaceriști din sudul județului, cunoscuți pentru faptul că s-au lăudat cu relațiile și…
Constantin Radu Tudosie, regizor și actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…
Cristian B., din Vulcan Pentru că riscă pedeapsa cu închisoarea pentru că a hărțuit o…
În perioada 15–16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au…
Tânăra l-a cunoscut pe abuzator, un bărbat din Chimindia, pe Internet și a crezut că…
Polițiștii din județul Hunedoara au depistat, marți, 15 septembrie, doi conducători auto care se aflau…