Categories: Actualitate

Minori prinşi în flagrant în timp ce spărgeau o maşină

Trei minori au fost surprinşi în flagrant de poliţişti, chiar în timp ce încercau să spargă o maşină pentru a fura bunurile din interior.
Poliţiştii au fost sesizaţi, în miez de noapte, de un martor ocular despre faptul că trei persoane încearcă să forţeze sistemul de închidere al unui autoturism parcat pe Strada Avram Iancu, din municipiul Hunedoara. La vederea poliţiştilor, cei trei indivizi, identificaţi ulterior ca fiind trei minori din municipiul Hunedoara, în vârstă de 13, 14 şi 17 ani, au încercat să fugă. Însă, au fost prinşi de oamenii legii, care au fost sprijiniţi de un coleg, agent de poliţie, aflat în timpul liber. Asupra celor trei minori au fost găsite o pereche de mănuşi din material sintetic, şurubelniţe şi chei auto, folosite la comiterea faptelor. Oamenii legii au mai identificat în aceeaşi zonă alte patru maşini care aveau urme de forţare a încuietorilor, din interiorul lor nefiind furate bunuri. Totodată, au stabilit că minorii au mai spart şi alte trei autoturisme pe raza municipiului Hunedoara cu o noapte înainte, din care au furat diverse obiecte, precum un seflie-stick, un memory-stick şi chiar o plapumă. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a celor trei.
Tot în municipiul Hunedoara, proprietarul unei maşini a cerut ajutorul poliţiştilor după ce i-a dispărut vehiculul din parcare, având cheile în contact. În scurt timp, maşina a fost găsită, iar poliţiştii au stabilit că a fost furată de doi fraţi din municipiul Hunedoara în vârstă de 16 şi 18 ani, ambii neavând permis de conducere. După ce s-au plimbat prin oraş, cei doi indivizi s-au răsturnat cu maşina într-un şanţ. În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru furt calificat şi conducerea unui vehicul pe drumuri publice fără drept. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o oră ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

o oră ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o oră ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

o oră ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

2 ore ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

2 ore ago