Municipiul Hunedoara este una din localităţile judeţului în care furtul capacelor de canal dă permanente bătăi de cap edililor.
În zadar, autorităţile se chinuie să înlocuiască în timp util capacele furate, căci hoţii sunt imediat pe fază, şi mai mult de câteva zile acestea nu rezistă. S-a încercat stoparea acestor furturi, interzicându-li-se celor de la centrele de colectare a fierului vechi să mai primească astfel de bunuri. Însă, nici acest lucru nu a dat rezultate.
În urmă cu câteva zile, poliţiştii au prins în flagrant trei indivizi care spărgeau capace de canal, din fontă, provenite de la căminele stradale. Este vorba despre un minor de 17 ani şi de un tânăr de 23 de ani, ambii din Hunedoara, care, împreună cu un alt bărbat – de 33 de ani, din judeţul Maramureş – au reuşit să fure, în numai două zile, 21 de capace de canal. „În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei trei bărbaţi, în perioada 10-12 iulie a.c., au sustras de pe raza municipiului Hunedoara, 21 capace de canal. S-a luat legătura cu reprezentanţii Primăriei municipiului Hunedoara, care au identificat locurile de unde au fost sustrase capacele de canal, urmând să stabilească valoarea prejudiciului cauzat”, au precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara. Măsura luată de oamenii legii a fost întocmirea unui dosar penal, în care cei trei hoţi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru furt calificat. (C. Ghenea)
Polițiștii din Uricani au descoperit o armă neletală supusă autorizării și 40 de cartușe, în…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…
În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…
Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…
• Degajarea unui copac căzut pe carosabil (Drum județean), localitatea Chitid, comuna Boșorod • Degajarea…
Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.
View Comments
Dar la ridicarea autorizatiilor de functionare ale acestor societatii nu sa gandit nimeni.....sau deranjeaza pe cei ce i-au sustinut in campania electorala.......
Asta era solutia......celuilalt candidat.....sa ridice autorizatia tuturor societatilor de colectare pe o perioada determinata.....si apoi daca le va gasi vreo bucata de capac de canal.....sa o suspende definitiv....