Beneficiarii respectivi să stea liniştiţi, că am reuşit să salvăm acest program, să nu fie suspendat de către Comisia Europeană. Corecţia de 25 la sută, despre care a vorbit preşedintele Traian Băsescu, nu se aplică, decât în cazul în care se constată nereguli la proiecte. Beneficiarii care nu au avut sau nu au nereguli în implementarea proiectelor nu vor avea de suferit. Comisia Europeană permite în acest moment, ca urmare a progreselor realizate, să transmitem declaraţii de cheltuieli până la sfârşitul anului. Nu se refacturează nimic cu 25 la sută, deoarece nu se diminuează finanţările acordate beneficiarilor, decât acolo unde sunt constatate încălcări ale legislaţiei româneşti şi comunitare. În perioada ianuarie-februarie anul viitor, va veni comisia de audit, iar apoi vom aştepta să ni se ridice suspendarea şi să se facă plăţile”, a declarat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. (S.Popa)
A învățat din greșelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia adversarilor…
Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…
Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…
Bătaia de joc de peste 4 milioane de euro continuă. Este vorba de telecabina de…
Individul și-a lăsat și chiar încurajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…
Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…
View Comments
Asa este!!!
Cu 25 % taiate (ca si la salariile bugetarilor) sau mai bine zis "prost" dar merge mai departe!!!
Si de ce toata agitatia de pina acum???
Ca sistemul merge la fel de "bine" (adica prost) de 23 de ani !!
S-auzim numai de bine!
:)
Băsescu nu mai poate influența politica în România. Alegerile vor fi câştigate clar de USL.
Am citit intr-un ziar ca acei 25% se platesc din bugetul Romaniei, tot ministresa zicea! E corect ca noi sa platim pentru inselaciunile altora si ei sa ramana cu banii?