Categories: Comunitate

Şomajul printre tineri creşte alarmant

Magdalena Şerban

Şomajul în rândul tinerilor ar putea ajunge, în 2013, la o valoare de 25 la sută, ceea ce ar reprezenta „pragul de alarmă“ al acestui indicator pentru cei care au absolvit o formă de şcolarizare, a declarat vineri, la Deva, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu (foto).

Aceasta a participat la Bursa Locurilor de Muncă desfăşurată vineri în mai multe localităţi din judeţ. Câmpeanu a arătat că, în prezent, România se află sub media europeană în ceea ce priveşte şomajul tinerilor, ţara noastră înregistrând acum un indicator de circa 23,8 la sută. „Probabil că pe măsură ce tinerii absolvenţi care nu au luat bacalaureatul se vor înscrie la şomaj, această cifră ar putea ajunge la 25 la sută, ceea ce este pragul de alarmă în ceea ce priveşte şomajul în rândul tinerilor. Chiar dacă la nivel de ţară, suntem sub media europeană, în ţară, sunt judeţe unde şomajul tinerilor este mare, şi mă refer la zona Moldovei şi zona de sud“, a spus ministrul Muncii. Mariana Câmpeanu a explicat că la nivelul ministerului pe care îl conduce, există preocupare pentru elaborarea unor programe menite să reducă şomajul la persoanele tinere, inclusiv pentru accesarea a cât mai multe fonduri europene prin programul „Garanţia pentru tineri“, ce se va aplica din ianuarie 2014 şi care are un buget de 8 miliarde de euro, la nivelul întregii Uniuni Europene. Programul european „Garanţia pentru tineri“ prevede ca în termen de patru luni după ce un tânăr a absolvit o formă de învăţământ, să i se găsească o formă de ocupare: fie să continue studiile, fie să participe la cursuri de recalificare, fie să fie angajat. În acest fel, se încearcă reducerea posibilităţilor ca tinerii să devină şomeri de lungă durată.
La Bursa locurilor de muncă, desfăşurată vineri, au participat peste 1.000 de hunedoreni, dintre care 118 au fost angajaţi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 ore ago