Categories: Comunitate

Miliardele chinezilor pot veni în Valea Jiului şi în Vulcan

În cursul zilei de 23 septembrie, am luat parte la Forumul de Investiţii organizat la Bucureşti de Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat al Guvernului României – reprezentat de şeful acestuia Alexandru Năstase – şi compania Invest Romania, în scopul stabilirii unor direcţii clare de colaborare economică cu mediul de afaceri din China- municipiul Ningbo.
Evenimentul s-a bucurat de implicarea directă a Ambasadei Chinei în România şi a urmărit ca prin dialogul direct dintre cei prezenţi – oficialii români şi chinezi, să se facă în cel mai scurt timp o evaluare a tuturor posibilităţilor de dezvoltare de afaceri cu capital chinez în zonele reprezentate la acest forum, la care au participat 100 de instituţii publice şi private din mai multe judeţe ale ţării.
Partea chineză a fost prezentă cu 51 de companii de investiţii, pentru mai multe domenii de activitate de producţie şi servicii.
Municipiul Ningbo este cotat ca fiind unul dintre cele mai prospere din China cu un mediu de afaceri puternic, a cărui investitie externă în anul 2014 se ridică la 7,4 miliarde de dolari americani.
În România, investiţiile chinezilor din Ningbo reprezintă până acum 14 întreprinderi cu o valoare de cinci miliarde de dolari, însă interesul acestora de a investi în continuare este constant.
În scopul dezvoltării unor parteneriate durabile, la Forum au fost semnate documente oficiale de colaborare pe termen mediu şi lung între cele două părţi, urmând ca în cel mai scurt timp, investitorii chinezi să facă o evaluare a tuturor ofertelor făcute de reprezentanţii români pentru a putea stabili – în funcţie de interesele lor economice care dintre domeniile de activitate propuse se pot transpune în investiţii concrete. Nu este exclusă din atenţia chinezilor nici activitatea de extracţie de huilă, ceea ce duce o nouă speranţă în zona mineritului din Vale.
Noi am promovat la acest forum următoarele domenii de investiţie, cu resurse foarte bune şi cu potenţial de valorificare atractiv pentru capitalul chinez:
MINERITUL
TURISMUL
FRUCTELE DE PĂDURE
CIUPERCILE
MIEREA
Urmează ca în cursul lunii octombrie, oamenii de afaceri chinezi să facă o deplasare în zonele cu potenţial de investiţie, incluzând şi Valea Jiului.
Ei vor fi primiţi de administraţia noastră şi vor putea vedea la faţa locului posibilităţile de amplasare de unităţi productive.
Ca o concluzie, pot spune că participarea mea la acest Forum  ne apropie la nivel de comunitate de acest ambiţios şi totodată dificil deziderat al mandatului meu de a aduce investiţii noi în zona Vulcanului şi implicit a Văii Jiului. Partenerii chinezi sunt hotărâţi să investească. Sunt fermi, atenţi, calculaţi, determinaţi să-şi maximizeze câştigurile. Domeniile de investiţie pe care le pot aborda în zona noastră le pot aduce profituri frumoase, ceea ce pentru noi înseamnă în primul rând crearea de locuri de muncă şi contribuţii la bugetul local. Vom avea prilejul în cursul lunii octombrie să cristalizăm împreună cele mai bune oportunităţi care să impulsioneze economia locală şi zonală.

Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

22 de ore ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

22 de ore ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

22 de ore ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

22 de ore ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

22 de ore ago