Categories: Actualitate

Delegaţie a judeţului Hunedoara în China

Adriana Clej

  O delegaţie a judeţului Hunedoara condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, şi prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, efectuează, în perioada 6 -13 ianuarie, o vizită în China, la invitaţia conducerii Şcolii de Afaceri Externe din Ningbo.

     Din delegaţie mai fac parte profesoara Maria Ştefănie, inspector şcolar general al judeţului, şi profesoarele Alina Sîrbu, director al Liceului de Arte ”Sigismund Toduţă” Deva şi Adela Mateş, director adjunct al Liceului de Arte ”Sigismund Toduţă” Deva.

      Vizita, realizată la iniţiativa părţii chineze, are scopul de a facilita strategia de dezvoltare ”O Centură şi Un Drum” şi de a întări cooperarea şi schimburile dintre China şi ţările Central şi Est Europene, precum şi pentru a promova strânsa cooperare dintre regiunea Ningbo şi judeţul Hunedoara.

    Programul delegaţiei hunedorene cuprinde, printre altele, o vizită la Şcoala de Afaceri Externe din Ningbo, discuţii cu conducerea şcolii şi reprezentanţii oraşului, o întâlnire cu viceguvernatorul Provinciei Zhejiang, în cadrul căreia se va discuta despre dezvoltarea unei secţii de medicină tradiţională chineză în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, despre asigurarea condiţiilor necesare pentru ca investitorii chinezi să investească în judeţul Hunedoara, despre stimularea turismului şi a schimburilor în domeniul turismului între cele două regiuni. În cadrul deplasării mai este programată o vizită la Fabrica Jili de Autoturisme Made in China şi o vizită în oraşul Shanghai.

     Delegaţia judeţului Hunedoara va fi prezentă şi la Beijing, la Ambasada României în China, unde va avea o întrevedere cu ambasadorul Basil Constantinescu, pe marginea oportunităţilor de colaborare dintre autorităţile chineze şi Consiliul Judeţean Hunedoara pe teme concrete cum sunt dezvoltarea de relaţii economice cu finalizarea de investiţii în zona noastră de competenţă administrativă, transfer de know-how în domeniul medicinei tradiţionale chineze, posibilitatea dezvoltării schimburilor de tineri între Hunedoara şi China în sfera educaţiei.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Mă mir că din delegație nu face parte cea mai capiabilă persoană a județului: Natalia Intotero.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră, care se dă mai tare decât…

10 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcția de președinte al…

10 ore ago

Bulina neagră

R.C., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de agresiune, bărbatul nefiind…

10 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley; ultimul din circuitul Seven Summits

Într-o lume nebună, mai sunt și oameni care își urmăresc visele. Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din…

10 ore ago

Fabrica „suta de euro” la imprimantă. Hunedoreanul care a inundat târgurile de animale din Ardeal și Oltenia cu euro falsificați – salvat de prescripție

O imprimantă multifuncțională, câ­teva topuri de hârtie cumpărate din comerț și cartușe cu cerneală caligrafică.…

10 ore ago

Protest la Tribunal

Finanțiștii au protestat săptămâna trecută, acum este rândul celor de la Tribunalul Hunedoara să arate…

10 ore ago