Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Poliția Orașului Aninoasa a fost sesizată prin SNUAU 112, la data de 14 februarie a.c., în jurul orei 22.30, de către o femeie din Aninoasa cu privire la izbucnirea unui conflict spontan între doi vecini.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 28 de ani i-ar fi aplicat o lovitură unui alt bărbat, de 38 de ani, folosind un obiect de bucătărie, tip bardă, provocându-i o leziune la nivelul capului.
Victima a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la o unitate medicală, pentru investigații de specialitate, fiind externată în cursul aceleiași seri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, agresorul fiind reținut pentru 24 de ore.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii evenimentului, persoana în cauză urmând a fi prezentată procurorului de caz, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Umblă vorba prin capitala…
Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.
Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…
Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (Legea nr. 169/2026)…
O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit prima persoană…
Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…