Categories: Actualitate

Merg 30 km pe jos, zilnic, până la şcoală

Carmen Cosman

 Copiii din localităţile aparţinătoare oraşului Uricani sunt nevoiţi să meargă în fiecare zi aproape 30 de kilometri pe jos, până la şcoală, deoarece nu au un mijloc de transport.
De fapt, microbuzul există, dar şoferul a plecat să lucreze în străinătate, ca să îşi poată întreţine familia. Până anul trecut, elevii din Buta, Cheile Buţii sau Câmpu lui Neag aveau asigurat un microbuz şcolar. Chiar dacă acesta se mai strica şi staţiona zile în şir până veneau piesele de schimb necesare, putea asigura, totuşi, transportul elevilor. Acum, microbuzul funcţionează, dar nu mai are cine să îl conducă.

Prea scump pentru buzunarele lor

„Traseul respectiv este cel mai lung din judeţ, dintre transporturile elevilor, fiind nevoie de câte cinci drumuri dus-întors, pentru a-i duce pe copii la şcoală. Microbuzul este în stare de funcţionare, însă am rămas fără şofer. Cel care a fost avea salariul foarte mic, de aproximativ 600 de lei, după 22 de ani de  muncă, şi a plecat să lucreze în străinătate. Are trei copii, rate în bancă şi nu a mai putut face faţă cheltuielilor”, a declarat Dănuţ Buhăescu, primarul din Uricani. Aşa că, elevii navetişti, 80 la număr, se descurcă cum pot acum. Unii, care provin din familii mai înstărite, vin cu mijloacele de transport în comun. Alţii, în schimb, parcurg traseul cuprins între 11 şi 15 kilometri, pe jos. Primarul Buhăescu spune că un bilet pe traseul Buta-Uricani costă 8 lei/ zi dus-întors, de la Câmpu lui Neag la Uricani, preţul este de 6 lei/zi dus-întors, iar pe traseul Cheile Buţii – Uricani, costurile sunt de 10 lei/zi. Edilul susţine că primăria nu poate suporta cheltuielile de transport, care-i depăşesc cu mult posibilităţile financiare. Dănuţ Buhăescu spune că a solicitat sprijinul prefectului de Hunedoara, Attila Dezsi, pentru deblocarea postului de şofer de către Executiv, aşa încât să poată angaja o altă persoană. Contactat, inspectorul şcolar general, Alexandru Lăutaru, a declarat că problema se va rezolva în scurt timp şi la Uricani va fi repartizat un şofer.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

5 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

23 de ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

23 de ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago