Cristina Ghenea
O cisternă încărcată cu gaz butan s-a răsturnat ieri pe DN 68A, în localitatea Ohaba, în apropiere de graniţa cu judeţul Timiş. Zona a fost securizată pe o distanţă de circa 70 de metri, iar întreaga circulaţie a fost blocată.
Cu viteză, în curbă
Cisterna încărcată cu 19 tone de gaz butan lichefiat (GPL) se deplasa de la Deva sprea Timişoara. Şoferul, un bărbat de 36 de ani, din Prahova, nu a luat piciorul de pe pedala de acceleraţie, chiar dacă la numai câţiva zeci de metri în faţa sa, urma o curbă periculoasă. Răsturnându-se, cisterna a acroşat o altă maşină, însă, din fericire, nimeni nu a fost grav rănit. „Cel care se afla la volanul cisternei a suferit câteva răni uşoare şi a fost transportat la Spitalul Judeţean, din Deva, pentru îngrijiri medicale“, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Zona securizată, circulaţia blocată
În scurt timp de la producerea accidentului, la faţa locului au ajuns mai multe echipe de intervenţie ale pompierilor militari, ale jandarmilor şi ale Poliţiei, dar şi un echipaj SMURD. Acestea au intervenit pentru securizarea zonei şi pentru a se asigura că nu există pericolul producerii unei explozii. „Nu există scurgeri de substanţă din cisternă, iar zona este izolată pe o distanţă de aproximativ 70 de metri“, a mai precizat Bogdan Niţu. De altfel, din motive de securitate, au fost evacuate şase persoane din patru gospodării aflate în apropierea locului în care cisterna s-a răsturnat. La închiderea ediţiei, traficul rutier era blocat în totalitate, echipele de intervenţie asigurând zona, până la sosirea unei macarale care să ridice cisterna.
Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…
Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…
Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Un tânăr de 23 de ani din județul Hunedoara, sudor de profesie și fără antecedente…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hunedoara.…
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării calificate într-un…