La Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş s-au impus câteva reguli legate de accesul în incinta instituţiei, pentru a se preveni infectarea cu COVID-19.
„Dată fiind situaţia, am fost nevoiţi să restricţionăm accesul în cadrul unităţii noastre, având undă verde doar personalul şi furnizorii, dar nu şi vizitatorii sau aparţinătorii. La poartă s-au pus la dispoziţie dezinfectanţi, mănuşi, măşti, astfel încât să eliminăm pe cât posibil riscurile. Să nu uităm că avem de-a face cu oameni în vârstă, cu afecţiuni diverse şi multiple, ce pot fi uşor destabilizaţi din punct de vedere medical, pe fondul unei imunităţi scăzute. Facem apel la înţelegere şi la solidaritate“, a spus Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş. De precizat că la ora actuală, aici sunt găzduite 50 de suflete.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…