Categories: Comunitate

Activitate în izolare la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

Conducerea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş a pus în aplicare reglementările stipulate de Ordonanţa Militară nr.8, astfel că activitatea de aici se desfăşoară în regim special, pe schimburi şi în sistem de izolare preventivă. De asemenea, accesul vizitatorilor este strict interzis.

„Suntem 11 persoane, angajaţi ai unităţii, care de ieri ne aflăm 14 zile în izolare la locul de muncă. E vorba de două asistente, patru infirmiere, fochistul, eu la birouri, plus câte o persoană la bucătărie, spălătorie şi magazie. După intervalul de două săptămâni, vom merge acasă, unde vom mai sta în izolare încă 14 zile. Apoi, în timp ce noi rămânem la domiciliu, vine altă tură în izolare, la serviciu, deci alte 11 persoane. Trebuie să respectăm prevederile ordonanţei amintite.
Ce pot să spun e că vor fi nişte sărbători pascale atipice, departe de cei dragi şi cu mare dor de ei. Însă legea e lege şi ce e mai important e să rămânem sănătoşi, cu toţii“, a afirmat Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş. Cu toate acestea, va exista masă tradiţională de Paşti, aşa cum se întâmplă de fiecare dată. Nu vor lipsi drobul, oul roşu, friptura de miel şi cozonacul. Singurul regret al conducerii instituţiei este că din pricina restricţiilor şi a situaţiei, nu s-a mai putut alerga după mici cadouri pentru beneficiari. Chiar dacă ei aşteaptă surprizele, fiind obişnuiţi cu gesturi cât de mici.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Parcă acum 4 zile voiați să trimiteți bătrânii acasă...de frică.Noi în Baia nu avem de unde cumpăra nici măști,dar familiile și prietenii voștri au. Ați făcut donații din măștile bătrânilor ?

  • Cum ați putut trece în acte cei 3 morți duminică și luni ca asimptomatici,au murit fără să ai bă nimic ? Halal îngrijire manager pcr (pile,cunoștințe și relații)

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

2 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

3 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

3 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

3 zile ago