Magdalena Şerban
Conducerea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) nu are pretenţii nejustificate de la alocările bugetare pentru 2018, investiţiile de anvergură realizându-se în anii precedenţi.
“Lucrările de extindere, modernizare şi dotare s-au făcut deja, însă acum avem nevoie de un plafon bugetar care să permită buna funcţionare a instituţiei. Bineînţeles, se mai impun igienizări şi mici reparaţii, dacă o să fie cazul, dar nu avem în plan investiţii majore. Capacitatea maximă este de 50 de locuri. Nu sunt locuri libere momentan, ba mai mult de atât, aşa cum se întâmplă de luni bune, încă avem dosare în aşteptare”, a precizat Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.
Potrivit acesteia, şi în 2018 se va încerca organizarea unor excursii pentru persoanele deplasabile, nu vor lipsi mesele festive cu ocazia sărbătorilor principale, precum şi sărbătoriţii lunii.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…