Categories: Comunitate

Marea sărbătoare a gospodarilor din Pui

Magdalena Şerban

Cu prilejul Marelui Praznic al Sfintei Marii, administraţia locală din Pui a organizat Zilele Comunei, eveniment ajuns la cea de-a VIII-a ediţie. La manifestări au luat parte oficialităţi locale şi judeţene, parlamentari şi alţi invitaţi de seamă. Şi nu a fost doar o simplă sărbătoare, ci s-a lăsat cu o mult aşteptată inaugurare.
Drum asfaltat, pod şi alte modernizări
În acest an, ploaia şi-a scos colţii mai mereu pe parcursul zilei, făcându-i pe organizatori să mute evenimentul de pe scena pregătită în aer liber, lângă baza sportivă, pe cea a căminului cultural din Pui. Dar înainte ca lumea să purceadă la distracţie, edilii locali au inaugurat un drum de exploataţie agricolă, lung de şase kilometri şi proaspăt asfaltat. Acesta începe de la Pui, trece prin satul Galaţi şi iese în satul Ruşor. A fost modernizat pe fonduri europene, fiind investite aici nu mai puţin de patru milioane de lei. Drumului i se adaugă un pod extrem de util comunităţii, care, speră Victor Stoica, primarul comunei Pui, să dăinuie peste secole. „Orice obiectiv realizat este pentru creşterea nivelului de trai. Azi am tăiat panglica la drum şi pod, iar nu cu mult timp în urmă am inaugurat anexa căminului cultural din Pui. Sunt zile deosebite pentru noi”, a arătat Victor Stoica. Tot acesta a mai amintit de alimentarea cu apă care continuă în satele Ponor, Ruşor şi Şerel şi de piaţa agroalimentară al cărei proiect este gata de implementare.
Premii pentru oameni deosebiţi şi folclor
În cadrul manifestărilor, primarul Victor Stoica a oferit diplome de excelenţă elevilor care s-au remarcat prin rezultate foarte bune la învăţătură şi la olimpiadele şcolare, dar şi câte 500 de lei şi o diplomă de cetăţean de onoare al comunei Pui, unui număr de patru veterani de război, care fac cinste locului. Momentul a fost atât de emoţionant, încât a smuls multe lacrimi din partea publicului.
În acest an, responsabili cu buna dispoziţie au fost interpreţi cunoscuţi ai folclorului tradiţional şi câteva trupe de dans şi artişti din Deva şi Valea Jiului. Manifestările dedicate sărbătorii comunei Pui s-au încheiat cu un superb foc de artificii. „Ne bucurăm că am reuşit să aducem în sânul localnicilor, manifestarea ce a devenit deja tradiţie”, a subliniat primarul. Tot acesta a ţinut să le mulţumească tuturor celor care la ceas de mare sărbătoare creştină, au ales să-i fie aproape.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

o zi ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

o zi ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

o zi ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

o zi ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

o zi ago