Categories: Comunitate

Urmează Zilele Comunei Pui, tradiţionala sărbătoare din Ţara Haţegului

          Administraţia publică din Pui a pregătit o nouă ediţie a Zilelor Comunei, ce se vor desfăşura mâine şi poimâine. Programul este unul variat, oferind atât recitaluri de muzică populară, cât şi demuzică uşoară.

Mâine, distracţia va începe de la ora 17, când pe scena special amenajată vor urca Grupul Folcloric Ziene Sânziene şi îndrăgiţii interpreţi de folclor Daniela Tărnăuceanu, Violeta Deminescu Jurca, Dorina Negru, Norica Haţegan, Lavinia Zselnyan, Doinel Handorean, Mirela Gavriluţă, Alina Anisie, Tinu Vereşezan şi formaţia, Vărul Săndel şi Vasile Coca. Sâmbătă, ora 18 îi aduce pe Gino Music România, Dj Radu şi mult aşteptatele animatoare.
Primarul Victor Stoica (medalion) susţine că prin organizarea acestei sărbători nu se doreşte altceva decât continuarea unei tradiţii ce dăinuie de multă vreme. “Suntem 12 localităţi (Pui, Galaţi, Fizeşti, Băieşti, Ruşor, Şerel, Hobiţa, Uric, Râu Bărbat, Ponor, Ohaba-Ponor, Federi) ce, împreună, formăm comuna Pui. Suntem diferiţi, avem gusturi diferite, ne îmbrăcăm diferit, avem activităţi diferite, dar acest eveniment ne arată, an de an, că suntem uniţi, suntem oameni gospodari şi de aceea Zilele Comunei sunt pentru dumneavoastră, dragii mei, atât pentru cei stabiliţi aici, cât şi pentru cei plecaţi în alte zări din ţară ori străinătate, care însă de fiecare dată numesc comuna Pui acasă. Vă aşteptăm cu mare drag să ne fiţi alături. Sperăm să fie pe gustul fiecăruia ceea ce v-am pregătit“, a afirmat Victor Stoica, primarul din Pui.
Dacă cei mari se vor bucura de spectacol, cei mici vor avea şi ei parte de distracţie, oferindu-li-se posibilitatea să se plimbe cu tot felul de maşinuţe şi să se îndulcească cu turtă dulce, vată pe băţ sau alte delicatese.(Magdalena Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

18 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

18 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

18 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

18 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

18 ore ago