Categories: Comunitate

Noul teren de sport din Pui, pus în slujba comunităţii

Magdalena Şerban

Noul teren de sport, situat lângă stadionul din Pui şi inaugurat cu ceva timp în urmă, începe să-şi demonstreze utilitatea. Acesta a venit ca o necesitate, oferind şansa localnicilor de a-şi umple timpul liber cu diverse activităţi sportive. Însă pe lângă obiectivele pe care le-a realizat, până în momentul de faţă, conducerea primăriei mai are în plan multe altele.

Pentru tinerii din comună
„Din bugetul local am amenajat un teren de sport cu covor sintetic, dotat cu sistem de nocturnă. Vrem să facem şi vestiare şi grupuri sanitare, ca să oferim toate condiţiile celor care vor juca aici. L-am gândit pentru comunitate, însă dacă vor exista solicitări din afara comunei noastre, o să fixăm un tarif de închiriere şi îl vom da şi în circuit comercial. În şedinţa de consiliu local se stabilesc detaliile legate de acest aspect. L-am finalizat în acest an, iar tinerii deja l-au probat. Când vine căldura, sunt convins că vor fi multe solicitări. E gândit ca un mijloc de divertisment, fiind cunoscut faptul că în comparaţie cu viaţa de la oraş, într-o comună sunt mai puţine posibilităţi de petrecere a timpului liber. În plus, avem şi o tradiţie locală, echipa de fotbal Măgura Pui fiind formaţia noastră de suflet. Mai amintesc că de ani buni, la noi se desfăşoară «Cupa Măgura» la fotbal, una la care participă echipe din satele comunei, disputele de ordin sportiv fiind foarte mari. Şi nu trebuie uitat nici că tot de aici au plecat câţiva fotbalişti de mare valoare, în frunte cu Romulus Gabor”, arată Victor Stoica, primarul comunei Pui.

Lista investiţiilor viitoare
Deşi a făcut multe până acum, primarul mai are o listă de investiţii de la care nu vrea să se abată.  „Din fonduri europene vrem să asfaltăm străzile în Pui, iar în Fizeşti, Băieşti şi Uric vrem să asfaltăm drumurile cu finanţe de la Ministerul Dezvoltării. Tot din bani europeni vrem să construim un drum de exploataţie agricolă între Pui şi Galaţi, ne mai dorim să continuăm modernizarea căminelor culturale şi asfaltarea uliţelor, precum şi modernizarea centrului civic. Vizăm să întreţinem şi să modernizăm şcolile, dar şi să construim o grădiniţă cu program prelungit în localitatea de centru. Pe listă se mai află amenajarea unui târg de animale, modernizarea bazei sportive vechi, construirea unui sediu nou de primărie, sprijin pentru unităţile de cult, amenajarea unei pieţe second-hand, finalizarea alimentării cu apă în Şerel, Ruşor şi Băieşti şi finalizarea canalizării în Pui şi Galaţi. Extinderea iluminatului public, finalizarea indiguirilor la albia râului din Ohaba Ponor, alimentarea cu apă în Ohaba Ponor, modernizarea drumului la Federi, cinci noi podeţe, amenajarea unui parc în Pui, ajutor substanţial pentru persoanele nevoiaşe sau bolnave, precum şi oferirea unei serii de facilităţi celor care vor să investească pe raza comunei, creând noi locuri de muncă, reprezintă alte priorităţi. Totodată, continuăm şi evenimentele culturale, dar şi cele prilejuite de sărbătorile importante din an”, mai arată primarul din Pui.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

13 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

13 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

13 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

13 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

13 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

13 ore ago