Categories: Actualitate

Mai mulţi escroci din Petrila au făcut ravagii în Gorj

Indivizii din Valea Jiului îşi păcăleau victimele şi le lăsau fără bunurile de valoare. Le atrăgeau în capcană sub diferite pretexte, dar au căzut în plasa poliţiştilor.
Gruparea era formată din trei tineri, toţi din Petrila, iar ţinta lor erau telefoanele mobile pe care le plasau imediat la jumătate din preţul practicat de magazine. Petrilenii au comis mai toate infracţiunile pe raza judeţului Gorj. „Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, trei tineri, de 19 şi 20 de ani, din oraşul Petrila, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt. Aceştia, în seara de 27 iulie, folosindu-se de un pretext şi profitând de neatenţia unui minor de 13 ani, din municipiul Târgu-Jiu, i-ar fi sustras acestuia telefonul mobil, în timp ce se afla pe Strada Victoriei, cauzând un prejudiciu de 2.700 de lei. De asemenea, în seara de 4 august, ar fi contactat o femeie de 30 de ani, din Târgu-Jiu, cu pretextul că intenţionează să-i cumpere un telefon mobil, în valoare pe 2.500 de lei, pe care aceasta îl oferea spre vânzare, pe un site online. Femeia s-a întâlnit cu doi tineri, cărora le-a înmânat telefonul mobil şi accesoriile, în vederea finalizării tranzacţiei, dar aceştia, profitând de neatenţia sa, au fugit cu bunurile“, au spus poliţiştii gorjeni.
Cei trei petrileni sunt bănuiţi că ar mai fi comis şi alte infracţiuni de acest fel şi sunt cercetaţi penal pentru furt. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

COMUNICAT DE PRESĂ

58 de minute ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR DIN PETRILA PENTRU RESTABILIREA LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din Petrila au intervenit prompt pentru a aplana un incident provocat de un bărbat…

o oră ago

ȘAPTE PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTII DIN DEVA, ÎN URMA UNEI ALTERCAȚII

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsuri ferme în urma unei altercații violente…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Truda de a nu face nimic este visul unui fost ales local din re­gi­u­ne. Pus…

18 ore ago

Bulina albă

Paul-Mihai Nerges, l iderul echipei NovaVision din cadrul Universității Petroșani Pentru că, alături de colegii…

18 ore ago