Fapta a avut loc în parcarea unui bloc din Târgu-Jiu, iar poliţiştii au descoperit că petroşăneanul a smuls poşeta unei femei de pe umăr, a îmbrâncit-o şi a fugit. Un vecin al victimei a sunat imediat la 112. ”Poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat din municipiul Târgu-Jiu că vecina sa, de 67 de ani, ar fi fost victima unei agresiuni şi i-ar fi fost furată geanta, în care avea documente personale şi suma de 200 de lei, de către o persoană necunoscută, în timp ce se afla în parcarea blocului unde locuieşte”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul din Petroşani, care fusese închis pentru furt, acum este cercetat pentru tâlhărie. (M. Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…