Nicolae Gavrea
La Putna au fost organizate ultimele întreceri de lupte libere pentru juniori ale acestui an competiţional, întrecere organizată de către Federaţia Română de Lupte libere, la care au participat şi sportivi reprezentând secţia de la Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva.
Multipla campioană naţională Denisa Fodor, antrenată de prof. Suraj Moravan, a câştigat ca de obicei întrecerile de la categoria 57 kg, fiind de departe cea mai reprezentativă sportivă a clubului devean la această secţiune. Din grupa pregătită de prof. Moravan s-au mai evidenţiat Narcis Drăghicescu, locul VI, la 61 kg şi Raluca Răzvan, locul VI, la 50 kg.
Iosif Şuller, pregătit de antrenorul Cosmin Văcăraşu, a urcat pe podiumul de premiere, clasându-se pe locul III la categoria 90 kg, iar Ionuţ Stoian a terminat competiţia pe locul VI la categoria 74 de kg.
Daniel Profeanu s-a situat pe locul IV la 61 kg, iar Răducu Cojocaru pe locul V la 84 kg, ei fiind antrenaţi de Ioan Ailincăi.
Secţia de lupte de la CNS Cetate Deva încheie anul competiţional cu un total de 24 de medalii cucerite în întrecerile naţionale şi internaţionale, un bilanţ care situează secţia între primele la nivel naţional.
Într-o locuință bine îngrijită, diferența nu stă doar în ordine, ci și în felul în…
Lupta pentru ciolan nu se stinge niciodată în sudul județului, iar când e vorba de…
Medicul Emil Stoica a câștigat, ieri, un nou mandat de manager al Spitalului Județean de…
Lucrările avansează în ritm accelerat pe ultimul lot lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și…
Complexul de agrement Aqualand Deva va fi închis începând cu data de 1 august 2026…
Lucrările la Școala Primară din Geoagiu au fost finalizate. Proiectul de modernizare a unității…
View Comments
Felicitari.