Categories: Comunitate

Vaţa de Jos: bugetul diminuat nu afectează sacul lui Moş Crăciun

Magdalena Şerban

La Vaţa de Jos, anul se încheie cu mari dezamăgiri, dar şi cu mulţumiri pe plan investiţional. A fost unul de încercare, iar administraţia publică speră ca anumite lucruri să nu se mai repete în 2019. Până atunci, copiilor le este îndeplinită dorinţa de a primi daruri de la Moş Crăciun.
„Le dăm la serbarea de la şcoală, dar ducem şi pe sate, la copiii care încă nu sunt nici măcar la grădiniţă. Anul acesta am pregătit 400 de pachete din bugetul local. Din 2004, de când sunt primar, le-am oferit anual, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cred că aşa se cade. Măcar o dată în an să le bucurăm sufletele. Vreau să mai anunţ că în data de 23 decembrie, de la ora 16, la căminul cultural din Vaţa de Jos vom organiza un spectacol de colinde, aşa că profit de acest prilej şi invit comunitatea la eveniment“, a spus Milu Folescu (foto), primarul din Vaţa de Jos.
Legat de 2018, acesta crede că s-a dovedit un an dezastruos, din pricina faptului că lemnul nu a mai fost la mare căutare, la fel ca în trecut. Mulţi care au câştigat licitaţiile pentru exploatarea de masă lemnoasă au reziliat contractele, reorientându-se către surse mai ieftine, din alte judeţe. Prin urmare, paguba făcută la bugetul administraţiei publice locale ajunge la 1.000.000 de lei. „Nu am mai păţit până acum. Da, că şi-au onorat cu greu taxele, am păţit-o, dar nu să rezilieze contractele. Ne-am ales cu ce am încasat în primăvară. Oricum, ne-am dezechilibrat bugetar. Dar au existat şi lucruri pozitive, cum ar fi câştigarea a două proiecte mari de investiţii prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II (PNDL), şi anume extinderea reţelei de alimentare cu apă şi modernizarea de drumuri. Prin Grupul de Acţiune Locală Ţara Zarandului, deci din bani europeni, se va face modernizarea pieţei agroalimentare din comună. Iar pentru că ne aflăm înaintea Crăciunului, doresc să le urez tuturor sărbători petrecute cu fericire şi un 2019 cu mult mai bun decât toţi cei de până acum”, este urarea făcută, în încheiere, de primar.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

23 de ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

23 de ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago