Categories: Comunitate

Lucrări mici, dar importante, la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS), subordonată Consiliului Judeţean Hunedoara, a avut parte de o serie de ample lucrări de extindere şi modernizare în 2011, însă asta nu înseamnă că lucrurile s-au redus la timpul trecut, după cum spune chiar managerul instituţiei, Călin Petru Marian (foto).

“Am terminat reparaţiile la corpul de clădire ce găzduieşte centrala termică a instituţiei. E veche de patru decenii şi erau necesare câteva lucrări ce o vizau în mod direct. Este în regulă, funcţionează la parametrii normali, doar instalaţiile sanitare lăsau de dorit şi a fost nevoie să fie înlocuite. Se punea problema de randament scăzut, plus unele defecţiuni. Tot de curând, am finalizat şi împrejmuirea incintei unităţii cu panouri de gard, aşa că, de lucrări mari sau reparaţii consistente, nu mai putem vorbi decât în anul ce vine. Pentru anul acesta, ne-am rezumat la mici modificări, aşa cum am spus la început de 2012, când s-a stabilit şi bugetul. Investiţiile mari le-am cuprins în 2011. Să vedem ce mai dezvoltăm în 2013, pentru că mereu apare câte ceva”, a precizat Călin Petru Marian, managerul UAMS Baia de Criş. Tot acesta a mai subliniat că următoarea etapă administrativă înseamnă refacerea stocului de păcură pentru iarnă, deoarece nu mai e mult până la primul frig.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că niște angajate de la o primărie, mutate re­cent la o primărie…

4 ore ago

Danke, tricolorilor! Uluitor! Am învins, ce vis, ce victorie!

România-Ucraina 3-0 la EURO 2024. Un meci fără greșeală al elevilor lui Edi Iordănescu, un…

4 ore ago

Cum își bate joc Poliția Locală Deva de seniorii din centrul municipiului

Liniștea proprietarilor din Blocul C, de pe bulevardul Decebal, din municipiul Deva, s-a pierdut! Oamenii…

4 ore ago

Bulina albă

Antrenoarea de gimnastică artistică, Liliana Cosma Pentru că a primit premiul „Mentor în educație”, de…

4 ore ago

Bulina neagră

Sorin K., recidivist Pentru că a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat…

4 ore ago

Individul care și-a tăiat amicul cu maceta – condamnat pentru tentativă de omor

Bărbatul, aflat în Penitenciarul Aiud, a fost trimis în judecată la Tri­bunalul Hunedoara pentru tentativă…

4 ore ago