Categories: Actualitate

Localitatea din România cu cel mai scurt nume. Are doar 2 litere și puțini români au auzit de ea

Poporul român este recunoscut pentru creativitatea pe care o are și o folosește și în cele mai mici activități. Asta se poate vedea chiar și în numele pe care anumite sate sau orașe din România le poartă.

Eliberare
Astfel, exisă în țara noastră o localitate care are doar două litere. Vorbim de localitatea Ip, care se află în județul Sălaj. Deși pare destul de banal numele la prima vedere, acesta poarte pe umeri o istorie greu de descris.
Această așezare se află în Vestul județului Sălaj și a luat naștere în anul 1208, când a fost și atestată documentar ca ”villa Ypu”. Specia­liștii au menționat că ”toponimul Ip are drept atimon antroponimul Ipolit, care-şi are originea în vechiul nume grecesc Hippolytos, format din elementele -hippos-, care în­seamnă cal şi -lyo- care însemna eli­berare și se referea probabil la faptul că zona era una folosită la păşunatul cailor. Ip este un hipo­coristic format prin scurtare de la Ipolit”, au menționat specialiștii.
De altfel, o tragedie sângeroasă a avut loc în satul cu cel mai scurt nume din țară. Totul a avut loc în luna septembrie a anului 1940 și s-a petrecut la câteva zile de la renumitul Dictat de la Viena. Aici, aproape 160 de români, inclusiv copii și bătrâni, au fost măcelăriți de armata horthystă.
De la ce a pornit întregul incident
Incidentul sângeros a pornit după ce horthyşti au invocat un pre­supus atentat al localnicilor asu­pra militarilor unguri.
Aceștia au explicat că o femeie care locuia acolo le-ar fi dat unor soldați un coș cu fructe. În coș s-ar fi aflat și o grenadă, iar în urma incidentului au murit militarii, dar a supraviețuit vizitiul. Acesta ar fi fost cel care a relatat întreaga situa­ție. Abia mai târziu s-a aflat că horthyştii, cu sprijinul unor localnici de etnie maghiară, au pus la cale întreaga operațiune pentru a-i extermina pe localnici.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

8 ore ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

9 ore ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

9 ore ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

10 ore ago

TELEFON MOBIL SUSTRAS ÎN STAȚIA CFR PETROȘANI. CEL BĂNUIT DE COMITEREA FAPTEI, IDENTIFICAT ȘI REȚINUT ÎN ACEEAȘI ZI DE POLIȚIȘTI

Operativitatea polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani a condus la identificarea și…

11 ore ago

Hunedorean – capul unei grupări care se ocupa cu furtul de animale

Recidivistul din municipiul Lupeni, alături de alți doi complici, a fost prins după ce au…

o zi ago