Încă o staţiune turistică în judeţ

Adriana Năstase

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a publicat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea ates­tării unor localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local.

Criterii minime îndeplinite
Printre acestea, se află şi oraşul Uricani, care ar putea beneficia de statutul de sta­ţi­u­ne turistică de interes local. Propunerea a fost validată ca urmare a unor vizite în teren, efectuate de specialiştii din cadrul MEAT, la solicitarea autorităţilor administraţiei pu­blice locale, fiind îndeplinite criteriile minime obligatorii pentru atestarea oraşului Uricani ca staţiune turistică. În acest moment, Ro­mânia are 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi alte 95 de interes local.
Oraşul, situat în judeţul Hunedoara, ocupă un loc important în peisajul Văii Jiului, este con­siderat cel mai lung oraş din România, cu o suprafaţă de 25.141 ha, format din lo­ca­lităţile componente Câmpu lui Neag, Uri­cani (reşedinţa) şi Valea de Brazi.
Aflându-se la 29 km de Petroşani şi 125 km de Deva, accesul se face prin intermediul dru­mului naţional 66A (la care se lucrează în vederea conectării cu staţiunea Herculane). Totodată pe raza localităţii există un drum judeţean, DJ 672 C având o lungime de 15 km. Cea mai apropiată staţie de călători CFR se află în oraşul Petroşani, la distanţa de 27 km, iar cele mai apropiate aeroporturi de oraşul Uricani sunt: aeroportul din Sibiu, aflat la 207 km; aeroportul din Craiova, aflat la 184 km; aeroportul din Timişoara, aflat la 259 km.
Oraşul Uricani este dominat de culmile muntoase Retezat şi Vâlcan şi se situează în partea de sud-vest a Depresiunii Petroşani – pe Jiul de Vest, la o altitudine de 650–725 metri, în judeţul Hunedoara. Este străbătut de la Vest spre Est de Jiul de Vest, râu ce în trecut purta numele de Jiul Românesc.
Datorită poziţionării în cadrul Carpaţilor Me­ridionali, oraşul Uricani este considerat poarta de intrare în Parcul Naţional Retezat. Ca­drul natural, de un pitoresc aparte, fa­ci­li­tează turiştilor posibilităţi de odihnă şi sport, atât vara cât şi iarna.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago