Liberalii şi conservatorii au format polul de centru-dreapta

Sorina Popa

Ieri, PNL şi PC au semnat Protocolul Alianţei de centru-dreapta. Documentul a fost semnat de către liderii celor două partide, Crin Antonescu şi Daniel Constantin. Consiliul Naţional al PC a aprobat, ieri, în unanimitate, ruperea protocolului cu PSD şi validarea alianţei cu PNL.

Delegaţia Permanentă a PNL a aprobat, tot ieri, realizarea alianţei cu PC, înregistrându-se trei voturi împotriva încheierii acesteia. Anterior, preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat că, în cursul zilei de ieri, conservatorii vor depune la tribunal, atât un act prin care se va întrerupe relaţia cu PSD „pe cale amiabilă“, în conformitate cu prevederile protocolului vechi, cât şi noul protocol semnat cu PNL.

Speră într-o colaborare rodnică

Liderul liberalilor hunedoreni, Mircea Ioan Moloţ, susţine că au fost discuţii prelungite, ieri, în Delegaţia Permanentă a PNL. „Mă bucur că s-a semnat acest protocol, am şi votat pentru el. Sper într-o colaborare rodnică la nivelul judeţului între cele două formaţiuni politice”, a declarat preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. La rândul său, preşedintele PC Hunedoara, Petru Mărginean, a declarat că „trebuie plecat de la un proiect clar, nu doar vorbe. Sunt 10 principii importante care vor trebui respectate în cadrul alianţei proaspăt încheiate. Cetăţenii sunt dezamăgiţi de partidul de la guvernare şi e nevoie de o alternativă, asta este foarte clar. Putem dezvolta o alianţă şi împreună cu PSD. Să lăsăm orgoliile la o parte”.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Mare succes acest al treilea mariaj al traseistului PC.
    Dupa incercari repetate o fi "taurul" mai potent de data asta.
    Si poate ca in sfirsit v-a prinde d-l Marginean un mandat , ca sa nu mai fie vesnicul perdant .

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

4 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

4 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

4 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

4 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

4 ore ago