Lelese: nu se ştie ce buget va fi, dar se ştie de cât e nevoie

Magdalena Şerban

În România există 3228 de unităţi ad­ministrativ-teritoriale (municipii, oraşe, co­mune, judeţe şi sectoare ale Capitalei – subdiviziuni) şi tot atâtea aşteptări bugetare. La Lelese, comună mică, dar cu mari as­pi­raţii de modernizare, ar fi nevoie de circa 2,4 milioane de lei doar pentru buna funcţionare în 2021. În rest, banii de investiţii se câştigă cu greu, fie pe filieră europeană, fie pe axe guvernamentale.
,,Acest necesar de aproximativ 2,4 mili­oane de lei este pentru a funcţiona nici mai bine, dar nici mai rău ca anul trecut. În 2020 am reuşit să recuperăm foarte bine res­tanţele la taxe şi impozite. Pe lângă sumele care se strâng din aceste dări (nu mari, evi­dent, la nivelul populaţiei şi la valorile date de grila de impozitare) mai încasăm venituri din închirierea păşunii comunale, undeva la 600 de hectare. Avem în total circa 1.400 de hectare, dar este o mare suprafaţă îm­pă­du­rită. Am pus piciorul în prag, chiar dacă sun­tem mai duri, iar în cazul celor care au con­tracte de concesiune active, dar nu şi-au plătit cea ce le revine, le anulăm. Nu stăm la dis­cuţii şi negocieri. De asta am avut în­casări mari şi în anul precedent. Există clau­ză stipulată şi o respectăm. Data de refe­rinţă e 1 ianuarie. Nu e problemă dacă res­pec­tivul ne cere adeverinţă pentru APIA pen­tru un teren din proprietatea sa, îi dăm, nu-l condiţionăm. Doar în ce priveşte păşunea noastră facem ordine. Mergem mai departe împreună doar dacă îşi plăteşte datoria. Am concesionat hectarul la suma de 180 de lei la care se adaugă impozitul pe teren. Fondul forestier (1075 de hectare) ne generează şi el venituri, în 2020 rămânând cu un plus de peste 180.000 de lei, pe lângă asigurarea ne­cesarului de material lemnos pentru foc. Suntem într-o asociere în cadrul unui ocol silvic”, a afirmat Ciprian Achim (foto) prima­rul comunei Lelese.
Potrivit acestuia, faptul că pădurea e pozi­ţionată aproape de sat, lângă asfalt, este un caz fericit, atât acesul la copaci cât şi trans­portarea lemnului nefiind complicate deloc şi prin urmare nici foarte costisitoare, com­pa­rativ cu alte comune.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

17 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

17 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

17 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

17 ore ago