Categories: Comunitate

Primăria din Lelese, mai bogată ca niciodată

Magdalena Şerban

Noua formulă de alocare a sumelor bugetare pentru localităţi a împărţit primarii de comune în două tabere. O tabără care este mulţumită că primeşte până la 1,5 milioane de lei pentru funcţionare şi investiţii şi cea de-a doua tabără care este nemulţumită că prin formula stabilită de Ministerul Finanţelor se alege cu sume mult mai mici sau chiar cu nici un leu de la bugetul de stat. Din rândul administraţiilor din comunele hunedorene, cea din Lelese va avea pe mână bani frumoşi, în 2015.
„Comparativ cu anii precedenţi, bugetul pe 2015 a crescut cu circa 1.000.000 de lei. Spun asta, deoarece vom primi în jur la 1.500.000 de lei în acest an. Pe lângă faptul că noua formulă de calcul ne aduce peste 1.200.000 de lei, având proiecte europene accesate, dar şi încasări anuale de taxe şi impozite de peste 90 de procente, am fost punctaţi suplimentar. Mai apoi, 300.000 de lei ne vor fi alocaţi pentru învăţământ şi persoane cu handicap, iar prin programe europene vom mai avea de administrat încă circa 5.000.000 de lei. În jur la 200.000 de lei încasăm anual, ca taxe şi impozite de la persoanele fizice şi juridice de pe raza noastră administrativ-teritorială. Pe de altă parte, pe seama pădurilor pe care le deţinem şi a păşunilor concesionate luăm peste 300.000 de lei. Oricum, avem de asigurat şi cofinanţări la proiecte, circa 400.000 de lei, în acest an. Suma nu e mare acum, dar dacă era de susţinut anul trecut, am fi zis că e grozav de mare şi e clar că nu ne-am fi descurcat”, a afirmat Ciprian Achim (foto), primarul comunei Lelese. Aceasta a mai spus că  proiectele europene au fost câştigate pentru modernizări de drumuri comunale, drumuri agricole şi reabilitarea căminului cultural din satul centru.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

16 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

21 de ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

22 de ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

22 de ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

24 de ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

24 de ore ago