Comunitate

La Sanatoriul din Geoagiu, calitatea serviciilor medicale, în creştere permanentă

04 Dorel Bretean Sanatoriul Geoagiu (9)Natalia Bumbac

La Sanatoriul de Pneumoftiziologie de la Geoagiu, modalitatea de tratare a afecţiunilor respiratorii acute a performat de la un an la altul. Asta, pentru că tratamentele aplicate aici, dar şi pregătirea personalului medical a crescut în ceea ce priveşte calitatea şi profesionalismul.
O astfel de unitate medicală este extrem de utilă în zonă, deoarece judeţul Hunedoara, altădată puternic industrializat, în prezent cu o rată a şomajului şi cu un standard economico-social scăzut, prezintă o morbiditate peste media pe ţară din cauza bolilor aparatului respirator. Principala afecţiune pe care medicii de la Sanatoriul din Geagiu luptă să o trateze este tuberculoza, o boală gravă care uneori nu răspunde la tratamentele administrate.
„În ultima perioadă, aprovizionarea cu medicamente specifice acestei boli nu a avut de suferit, iar cadrele medicale au participat la cursuri de educaţie medicală continuă, iar condiţiile de cazare s-au îmbunătăţit substanţial. Toate aceste lucruri duc la eficientizarea actului medical, care va avea ca rezultat o rată de vindecare a bolnavilor mai mare”, susţine Dorel Bretean (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu.
La Sanatoriul din Geoagiu, serviciile medicale se adresează atât pacienţilor cu patologie tuberculoasă, cât şi celor cu boli pulmonare cronice, cum ar fi astmul bronşic, fibroza pulmonară, supuraţii pulmonare şi altele.

Un comentariu la „La Sanatoriul din Geoagiu, calitatea serviciilor medicale, în creştere permanentă

  • Un loc bun pentru tratament si un manager implicat. Felicitari dle Breteanu!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura