ComunitatePolitica si administratie

La Petrila, un tânăr a ales să investească în orașul său de suflet, creând locuri de muncă și o afacere care va ajuta comunitatea

Magdalena Șerban

Când un tânăr dobândește expe­ri­ență în țară sau străinătate, dar alege să vină acasă să fructifice roadele în­vățării și efortului său, ambele obținute în ani buni și cu sacrificii, atunci o co­mu­nitate se poate numi câștigată. Mirajul străinătății ori al orașelor mari i-a cu­prins pe mulți, așa că au ales să uite de meleagurile natale și să pună umărul la dezvoltarea ator zări. La Petrila, ex­empul este unul fericit, primarul locu­lui, Vasile Jurcă, dorindu-și să-l trans­forme în puterea exemplului.

Ne plângem că sunt din ce în ce mai puțini investitori, însă nu e așa, peste tot
,,Recunoștință și apreciere pentru un tânăr investitor din Petrila. Vreau să îi adresez mulțumiri publice lui Flavius Cosma, un tânăr din Petrila care, după ani de muncă și experiență câștigată în Cluj și în alte zone ale țării, a ales să se întoarcă acasă și să investească aici. Flavius a pus pe picioare, chiar în Petrila, o mică fabrică de prelucrare a fructelor – un proiect care aduce valoare comu­ni­tății noastre, creează locuri de muncă și ne arată tuturor că se poate construi frumos și aici, la noi, acasă.
Îți mulțumim, Flavius, pentru curajul, implicarea și dragostea față de orașul natal!
M-aș bucura ca exemplul tău să fie urmat și de alți tineri care, fie că mun­cesc în alte orașe din țară sau chiar în străinătate, să se întoarcă și să investească în Petrila.
Hai să sprijinim împreună produsele locale și să promovăm munca celor care aleg să aducă plus va­loare comunității noas­tre”, a fost îndemnul lan­sat de Vasile Jurca
(foto), primarul ora­șului Pe­trila.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura