Categories: Comunitate

La Orăştie, s-a dezvelit Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989

Magdalena Şerban

Ieri, 14 septembrie, în Piaţa „Europa” din municipiul Orăştie, au avut loc manifestările prilejuite de dezvelirea şi sfinţirea Monumentului Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989.

„Am ales ca acest monument să fie ridicat exact în locul de unde au pornit mişcările anticomuniste la Orăştie. Aduc mulţumiri sculptorului Cătălin Dragomir, care a realizat această lucrare, doamnei arhitect – şef Mariana Cojocaru şi reprezentanţilor Asociaţiei Revoluţionarilor „21 Decembrie 1989” Orăştie, care şi-au adus contribuţia la ridicarea monumentului”, a precizat primarul Alexandru Munteanu.

Manifestările au debutat la ora 12.30, cu intonarea Imnului de Stat, iar după dezvelirea monumentului, a fost oficiată o slujbă de sfinţire. Au fost rostite scurte alocuţiuni, iar la final, la soclul monumentului, au fost depuse coroane de flori.

Organizatorii evenimentului au fost Consiliul Local Orăştie, Primăria municipiului Orăştie şi Asociaţia Revoluţionarilor „21 Decembrie 1989” Orăştie, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox din municipiu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

2 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

2 ore ago