Categories: Educatie si cultura

La Mulţi Ani pentru Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din Orăştie

Mircea Goian

Astăzi se împlinesc 90 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii de învăţământ din România.
Vă reamintesc cu aleasă smerenie că în 1918 a avut loc Marea Unire, aşa că fără să mai lungesc vorba, cred că vă daţi seama ce a însemnat înfiinţarea acestei şcoli tocmai la Orăştie. Nu vreau să fac pe patriotul de faţadă, ci doar să vă introduc în viaţa oraşului, unde exista în acea vreme o viaţă culturală demnă de luat în seamă.
Ieri, la sărbătoarea colegiului, au fost pomeniţi toţi oamenii importanţi care au învăţat aici dar a fost subliniat şi faptul că „fericită e şcoala care îl are ca patron pe Aurel Vlaicu! Idealul va fi aici întărit, cultivat şi învrednicit cu înzecite puteri, însufleţind pe elevi şi profesori. Păţania lui Icar, «mitul zburătorului», «Meşterul Manole» sau «Luceafărul» dobândesc aici puteri semnificative inedite, căci pilda aviatorului a cărui efigie se află pe frontispiciul liceului, investeşte aceste motive cu profunzimi nebănuite şi elanuri sporite”, am citat din cugetările profesorului Gabriel Petric.
De altfel, se simte în colegiul „Aurel Vlaicu“ din Orăştie dorinţa de a fi la înălţime. Fapt inedit, la sărbătoare, maestrul Popa Popa’s a realizat caricaturi ale dascălilor care predau aici, semn că simţul umorului specific persoanelor inteligente este prezent la Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din municipiul Orăştie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

20 de ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

o zi ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

3 zile ago