Citești și câștigi!, la a XII-a ediție

Concursul județean de cultură ge­nerală „Citești și câștigi!” a ajuns la cea de-a XII-a ediție. Acest important pro­iect cultural organizat de Biblioteca Ju­de­țeană „Ovid Densusianu” Hune­doa­ra – Deva se realizează cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Deva Mall și Direcția Generală Anticorupție – Ser­vi­ciul Județean Anticorupție Hunedoara, bucurându-se de susținerea unor spon­sori generoși.
Ca de fiecare dată, mulțumim Consi­liu­lui Județean Hunedoara care, prin conducerea sa, domnii Laurențiu Nistor, pre­ședinte, și Costel Avram, ad­mi­nis­tratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, ne-a sprijinit în acest am­bi­țios proiect cultural cu un rol educativ incontestabil.

Participare record
Acest concurs a fost și este bazat pe munca serioasă și profesionalismul bi­bliotecarilor care au formulat seturile de întrebări la care concurenții au răspuns de-a lungul rundelor din această ediție: Diana Ferencz, Camelia Mestecănean, Sorin Gheorghe Pascu, Diana Trif, Mihaela Țoța și Daniel Oprean.
Am încheiat cea de-a XII-a ediție a concursului județean de cultură ge­ne­rală „Citești și câștigi!”, o ediție cu o participare record, 28 de colegii și licee, și ne-am bucurat că am putut din nou oferi premii frumoase și consistente echipelor care s-au pregătit, au studiat, s-au documentat și au concurat cu dorința de a ști cât mai multe, cu dorința de a câștiga.
Și această ediție a concursului a oferit elevilor prilejul de a se familiariza cu teme de o mare diversitate din cele cinci domenii care au făcut obiectul său. Ei au putut să cunoască lucruri noi, intere­san­te, despre stațiunile turistice din Ro­mânia, despre Canada, au pătruns în lumea artei lui Rembrandt, au aflat informații esențiale despre „părintele” bombei atomice, s-au transpus în lumea plină de ritm a lui Michael Jackson, au pășit în universul îmbătător al celebrelor vinuri, nu a fost uitată nici literatura, prin Jane Austen, nici marii tenismeni ai lumii, nici celebrele bătălii ale celui de-Al Doilea Război Mondial, nici marile des­coperiri arheologice, nici istoria scrisului și a cărții. Toate aceste teme au avut da­rul de a îmbogăți cultura generală a concurenților, de a așeza în bagajul lor de cunoștințe informații care le vor fi de folos atunci când vor deveni oameni în toată firea.
Noi, Biblioteca Județeană, alături de pro­fesorii și părinții elevilor suntem bu­curoși și mândri că am reușit să con­tribuim la formarea lor culturală.
De altfel, trebuie spus că acest con­curs nu este doar un brand (el fiind marcă înregistrată, lucru cu care ne mândrim), ci a reușit să devină o veri­tabilă stare de spirit care cultivă cola­borarea, camaraderia, emulația, dorința de autodepășire.

Cine sunt câștigătorii
Concursul a fost câștigat de Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, pe locul doi s-a clasat Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni, iar locul al treilea este ocupat de Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad.
Mențiune – Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara,
Locul 5 – Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara,
Locul 6 – Colegiul Național „Traian Lalescu” Hunedoara,
Locul 7 – Colegiul Național „Decebal” Deva,
Locul 8 – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,
Locul 9 – Liceul Tehnologic de Trans­port Feroviar „Anghel Saligny” Simeria,
Locul 10 – Colegiul Național Peda­gogic „Regina Maria” Deva,
Locul 11 – Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan,
Locul 12 – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani,
Locul 13 – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani,
Locul 14 – Colegiul Economic „Hermes” Petroșani,
Locul 15 – Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia,
Locul 16 – Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg,
Locul 17 – Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani,
Locul 18 – Liceul Tehnologic „Ovid Densusianu” Călan,
Locul 19 – Colegiul Tehnic „Constan­tin Brâncuși” Petrila,
Locul 20 – Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie,
Locul 21 – Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu,
Locul 22 – Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva,
Locul 23 – Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,
Locul 24 – Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie,
Locul 25 – Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara,
Locul 26 – Liceul Tehnologic Ener­getic „Dragomir Hurmuzescu” Deva,
Locul 27 – Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva,
Locul 28 – Liceul „Prof. Bora Tit Liviu” Baru.
Premiul juriului a fost acordat echipei Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara, care a avut o evoluție cons­tantă de-a lungul confruntărilor, a ma­ni­festat interes pentru temele propuse spre studiu și a dovedit spirit de echipă și fair-play.
Au fost puse în joc următoarele premii: pentru locul I – 8 laptopuri Lenovo și un aparat un aparat de cafea Philips din par­tea Versuni Orăștie România, pentru locul al II-lea – 8 tablete Samsung Galaxy Tab A9+ și un aparat de cafea Philips din partea Versuni Orăștie Ro­mânia, pentru locul al III-lea – 8 smart­watch-uri Samsung Galaxy și un aparat de cafea Philips din partea Versuni Orăștie România, pentru locul al IV-lea – 8 e-book readere Kindle și un aparat de cafea Philips din partea Versuni Orăștie România, 224 de pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii sur­priză care au fost atribuite prin tragere la sorți chiar în ziua marii finale: un monitor Samsung, o tabletă Galaxy Tab A11, o bicicletă, două undițe, două aparate de cafea Philips, un espressor manual de cafea, un premiu de 500 de lei, cinci ghioz­­dane cu rechizite, trei invitații la restaurant pentru trei echipe, un tort pentru o echipă și 40 de vouchere a câte o băutură răcoritoare pentru cinci e­chipe.
Felicit în primul rând toate colegiile și liceele participante, îi felicit din toată inima pe minunații noștri liceeni care s-au pregătit cu seriozitate, cu ambiție și cu dorința de a afla lucruri noi din temele și domeniile pe care le-am propus atunci când am început această ediție a con­cursului.
Felicit din toată inima cadrele di­dac­tice care s-au implicat cu entuziasm și cu responsabilitate în pregătirea și con­silierea elevilor care au făcut parte din echipele concurente. Împărtășesc din plin bucuria elevilor și a dascălilor pentru frumoasele performanțe obținute, nu doar la această ediție, ci la toate edițiile la care au participat.

Ioan Sebastian Bara, manager

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

10 ore ago

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…

12 ore ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE POLIȚIȘTI MOBILIZAȚI, DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE

O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

o zi ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.

o zi ago

Bulina neagră

D.B., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuena de furt…

o zi ago