Categories: ActualitateUltima Ora

La Mina Petrila s-a extras ultima tonă de cărbune

Ultima tonă de cărbune extras din Mina Petrila a fost adusă vineri la suprafaţă cu un vagonet folosit de mineri pentru transportul huilei, momentul desfăşurându-se în prezenţa a zeci de mineri şi a unei fanfare care a cântat Imnul Minerilor.
Pe vagonetul încărcat cu bulgări de cărbune era scris “Ultima tonă de cărbune- Mina Petrila 30.10.2015”, cei prezenţi exprimându-şi regretul pentru faptul că activitatea exploatării s-a oprit.
“Toţi cei care am lucrat în minerit asistăm la un moment trist al Văii Jiului, închiderea Minei Petrila. Este un eveniment care ne va marca toată viaţa pe cei care am lucrat în minerit, pe cei care lucrează acum, pe pensionari şi pe familiile lor”, a declarat , Aurel Anghel, directorul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului.
Acesta a arătat că Mina Petrila este un “punct de referinţă” în mineritul Văii Jiului şi de aceea a ţinut ca momentul închiderii exploatării să fie marcat de către cei care au muncit acolo.
La rândul său, preşedintele sindicatului de la Mina Petrila, Cătălin Cenuşe, a afirmat că închiderea exploatării este un moment de tristeţe, mai ales că munceşte aici de 23 de ani. “Nu mă aşteptam să se întâmple lucrul acesta. Dar trebuie să trecem peste asta şi să mergem mai departe. Este un moment trist pe care nu m-am gândit că-l voi trăi vreodată. (…) Am ajuns să punem cruce unei mine care mai putea trăi”, a spus Cenuşe.
Alături de minele Paroşeni şi Uricani, exploatarea de la Petrila face parte din cadrul SNIMVJ, companie ce reuneşte minele considerate neviabile din Valea Jiului. Cele trei exploatări de huilă au intrat pe un program de închidere aprobat de Comisia Europeană şi vor trebui închise până în anul 2018.
Mina Petrila a fost înfiinţată în urmă cu 156 de ani şi este considerată ca fiind cea mai adâncă din Europa, cu galerii săpate la 1.100 de metri sub pământ. (Sorin Blada, Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie mutată de pe o funcție de con­ducere de la o…

4 ore ago

Bulina albă

Ana-Maria Chirițoiu, absolventă a Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din municipiul Hunedoara, Pentru că a…

4 ore ago

Bulina neagră

V.B., din municipiul Deva Pentru că a fost depistat în libertate, după ce pe numele…

4 ore ago

Dezvoltare personală prin teatru pentru membrii Consiliului Copiilor Deveni

 • Atelier organizat în cadrul inițiativei UNICEF „Localități Prietene ale Copiilor” Membrii Consiliului Copiilor Deveni…

4 ore ago

Incendiatorul maşinii fostului primar al Vulcanului cere să fie reabilitat

Bărbatul a arătat judecătorilor că, după ce a fost eliberat din închisoare, și-a câștigat existența…

4 ore ago

Aparat de top pentru scanare DEXA, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara

Magdalena Șerban Scanarea DEXA (osteodensi­to­me­tria) este „standardul de aur” pentru diagnosticarea osteoporozei și eva­luarea densității…

4 ore ago