Categories: ComunitateUltima Ora

La Deva începe Festivalul Virșlilor

     În perioada 06 – 09 iunie 2014, la Deva se va desfășura ediţia a II-a Festivalul Virşlilor. Manifestările din cadrul festivalului se vor ține în Piaţa Unirii din municipiu, unde vor fi prezenţi cei mai cunoscuţi producători de virşli din judeţul Hunedoara, din zonele Sălaşu de Sus şi Brad. Ambianţa va fi întreţinută cu muzică bună. Pe scena amplasată în zonă vor concerta, printre alții, trupele  Arhaica, Semnal M, Nightlosers, precum și interpreții Vescan şi Pavel Stratan. Folclorul şi muzica de petrecere vor fi şi ele bine reprezentate. Pe scenă vor urca solişti şi formaţii locale, iar cap de afiş va fi cunoscuta solistă Adriana Antoni. 

Primăria anunță că pentru buna desfăşurare a Festivalului, vor fi închise parcarea din zona AJOFM, porţiunea de sens unic dintre giratoriul de la Poşta Veche şi zona Scala-Minvest, precum şi parcarea din faţa Primăriei până la barul Fischers. Restricţiile de circulaţie sunt în vigoare de joi, 05 iunie, ora 17.00, până luni, 09 iunie, ora 24.00.  Festivalul este organizat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Deva, în parteneriat cu Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Centrul European pentru Dezvoltare Rurală şi Agenţia de Turism TOC International. (Mircea Crivăț)

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Fain TARE la Deva !!! Dar daca ar fi cineva "amator" sa bage in ...und la astia ai nostri, niste VIRSLII de aia mai PIPARATI....!!!

Recent Posts

O intervenție care a facut diferența între viață și tragedie

O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…

9 ore ago

CREȘA NR. 108 INAUGURATĂ ASTĂZI LA GEOAGIU!

Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…

9 ore ago

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

2 zile ago