De-un virşlu şi de-o cântare

Încă o sărbătoare tematică trecu peste Deva: Festivalul virşlilor. O idee frumoasă, cam împachetată în jurnal, dar care a reuşit să mai scoată devenii din liniaritatea zilelor. Ca de obicei, fără a fi cusurgiu, îmi pun întrebarea: de ce, atunci când se fac sărbători cu spectacol, nu se folosesc profesionişti, care ştiu cum se organizează asemenea evenimente, ca să rupă gura târgului? Nu s-ar cheltui mult mai mult şi rezultatele ar fi altele. E ca acea întrebare mai largă: de ce îşi închipuie orice individ că poate cânta pe scenă, poate scrie poezii, poate picta genial? Nu e nici o ruşine să faci toate lucrurile bune pe care le poţi face, acasă sau la muncă, şi să nu faci din cele pentru care nu eşti înzestrat.
Revenind la oile noastre, unele devenite virşli prin măiestria producătorilor de aşa bunătăţi, evenimentul a animat târgul, dar a dat şi măsura unui public puţin leşinat, prea puţin educat într-ale spectacolelor. Sâmbătă, pe seară, o vreme, câţiva oameni, care nu s-au lăsat prinşi în vraja teraselor cu virşli la preţ de somon şi bere la preţ de tămâioasă (la toate târgurile la care am participat, în alte locuri, produsele promovate de târg erau la preţuri mult mai mici decât de obicei, că ăsta-i rostul, nu?), au ascultat ceva piese obosite, prăfuite. Primul moment în care muzica şi-a făcut loc în piaţa strâmtă din preajma primăriei a fost oferit de trupa Trafic Band, care a propus piese grozave, cunoscute, interpretate elegant. Ei au fost deschiderea invitatului principal, Mihai Mărgineanu. Cu o trupă de instrumentişti şcoliţi şi vii, Mihai Mărgineanu a bucurat publicul, dar nu într-atât încât să facă din el altceva decât este, un public ca un roboţel cuminte: ridicăm mânuţele toţi, sau eu pot să le ţin în buzunare? Să aplaud şi eu, sau mă văd vecinii? Astfel încât, la final, când solistul şi-a luat la revedere, s-a auzit doar un „bis” izolat, de prin spate, şi toată adunarea a golit piaţa mai repede decât la exerciţiile de alarmare în caz de atac nuclear. Privirile celor mai mulţi parcă spuneau: uf, trecui şi peste asta… parcă nici nu fu!
Dar, dincolo de părerea comentatorului, fură virşli, fu sărbătoare de descreţit frunţile şi asta nu e de colo!