ComunitateUltima Ora

La Deva începe Festivalul Virșlilor

images     În perioada 06 – 09 iunie 2014, la Deva se va desfășura ediţia a II-a Festivalul Virşlilor. Manifestările din cadrul festivalului se vor ține în Piaţa Unirii din municipiu, unde vor fi prezenţi cei mai cunoscuţi producători de virşli din judeţul Hunedoara, din zonele Sălaşu de Sus şi Brad. Ambianţa va fi întreţinută cu muzică bună. Pe scena amplasată în zonă vor concerta, printre alții, trupele  Arhaica, Semnal M, Nightlosers, precum și interpreții Vescan şi Pavel Stratan. Folclorul şi muzica de petrecere vor fi şi ele bine reprezentate. Pe scenă vor urca solişti şi formaţii locale, iar cap de afiş va fi cunoscuta solistă Adriana Antoni. 

afis Festival VirsliPrimăria anunță că pentru buna desfăşurare a Festivalului, vor fi închise parcarea din zona AJOFM, porţiunea de sens unic dintre giratoriul de la Poşta Veche şi zona Scala-Minvest, precum şi parcarea din faţa Primăriei până la barul Fischers. Restricţiile de circulaţie sunt în vigoare de joi, 05 iunie, ora 17.00, până luni, 09 iunie, ora 24.00.  Festivalul este organizat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Deva, în parteneriat cu Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Centrul European pentru Dezvoltare Rurală şi Agenţia de Turism TOC International. (Mircea Crivăț)

 

Un comentariu la „La Deva începe Festivalul Virșlilor

  • Fain TARE la Deva !!! Dar daca ar fi cineva „amator” sa bage in …und la astia ai nostri, niste VIRSLII de aia mai PIPARATI….!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura