Judokanii de la CNS Cetate Deva, calificaţi la „naţionale”
Nicolae Gavrea
Etapa de zonă a Campionatului National Şcolar de judo pentru tineri sub 18 ani a fost organizată de către Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.
Competiţia de la Deva a fost o etapă importantă de calificare pentru finala campionatului şi a reunit la start 72 de judoka de la nouă cluburi din zona Ardeal. Judoka de la CNS Cetate Deva, pregătiţi de profesorii Daniel Gârbovan şi Constatin Vasiliu, au avut o comportare de excepţie, şapte din cei opt sportivi care au luptat pe tatami obţinând calificarea la faza finală a „naţionalelor” şcolare.
Devenii au obţinut două locuri I, prin Ana Maria Cismaş (la categoria de greutate de -48 de kilograme) şi Andrei Grecu (-55 kg), trei clasări pe poziţia secundă, prin Sergiu Vancea (-55), Bryan Boar (-90) şi Alexandru Ilie (+90) şi două locuri III, prin Denisa Gearbă (+70) şi David Ionuţi (+90), iar Ionuţ Ilie (-60) a terminat al patrulea, ratând de puţin calificarea la etapa finală, care se va desfăşura la Ploieşti, în perioada 20-22 aprilie.

