Actualitate

Judecătoria Orăștie l-a condamnat. Curtea de Apel Alba Iulia l-a scăpat!

La urma urmei a ucis un câine, nu un om. Plus că nici n-a vrut! Cam așa putem vedea decizia pronunțată de judecătorii de apel în cazul unui hunedorean. Bărbatul, aflat în conflict cu vecinii săi, le-a omorât câinele lovindu-l cu o țeavă metalică.

I-a zdrobit capul animalului
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie l-au învinuit de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, iar instanța l-a găsit vinovat și l-a condamnat pe individ la 3.000 de lei amendă penală. La Curtea de Apel Alba Iulia s-a schimbat însă totul. Conform dosarului de anchetă, bărbatul a lovit câinele vecinului cu o țeavă metalică, ani­malul decedând. Practic, individul din Geoagiu i-a crăpat capul bietului animal. Martorii incidentului au decla­rat în fața judecătorilor că bietul câine nu avusese un caracter agresiv, fiind obişnuit să stea în preajma persoanelor străine. Tatăl individului a susținut contrariul, respectiv că animalul era agresiv, ba chiar asmuţit de către ve­cini, împrejurare care nu a fost susţi­nută de nici una dintre probele admi­nis­trate după cum constatau magis­trații. La Curtea de Apel Alba Iulia in­di­vidul a cerut achitarea pe motiv că s-a împlinit termenul general de pres­crip­ție de 3 ani. A mai susținut că s-a spe­riat, a luat de jos un țăruș din lemn de salcâm aflat pe teren și a aruncat cu acesta înspre câine, dar nu cu intenția de a-l lovi, ci cu intenția de a-l speria și de a-l determina să plece din locul unde se afla. (M. Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura