ActualitateFlash

Jandarmii şi-au sărbătorit ziua

03 ziua jandarmeriei jandarmi (17)Anamaria Nedelcoff

Ieri, în Piaţa Victoriei, din Deva, s-au desfăşurat manifestările dedicate Zilei Jandarmeriei Române. La eveniment, au participat politicieni din întreg judeţul, şefii structurilor de ordine şi siguranţă publică din judeţ, reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi elevi de la şcolile din Deva.
Cu această ocazie, au fost înaintaţi în grad doi ofiţeri şi un subofiţer, care s-au distins prin misiunile îndeplinite.
După cuvântările oficialilor, au urmat mai multe exerciţii demonstrative ale jandarmilor, precum cele de autoapărare, dresaj canin, dar şi o simulare a unei arestări de mare risc. La final, cei prezenţi la demonstraţii au putut admira o parte din tehnica auto şi echipamentul folosit de jandarmii montani şi din structurile mobile şi de intervenţie, iar elevii au putut proba echipamentul expus.
Tot ieri, au avut loc şi două premiere: a fost prima dată când manifestările dedicate Zilei Jandarmeriei Române s-au desfăşurat în afara cazărmii şi prima dată când Garda Drapelului de Luptă al Unităţii a fost echipată în uniforme asemănătoare cu cele purtate de jandarmi în urmă cu 163 de ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura