Categories: Comunitate

Îţi poţi plăti amenda, muncind în folosul comunităţii

Cristina Ghenea

Locuitorii municipiului Hunedoara care au încasat amenzi, dar n-au bani să le plătească, pot munci în folosul comunităţii, ca să se achite de datorii. Iar locurile în care pot presta această muncă sunt supuse, luna aceasta, dezbaterii publice, aşa că persoanele interesate pot veni cu propuneri şi opinii, pentru modificarea actului normativ ce vizează aceste activităţi.

Se munceşte între trei şi opt ore pe zi  

Reprezentanţii Primăriei Hunedoara aşteaptă recomandări în ceea ce priveşte stabilirea domeniilor serviciilor publice şi a locurilor în care persoanele care au amenzi neachitate vor putea presta activităţi în folosul comunităţii. Potrivit proiectului de hotărâre respectiv, aceste activităţi ar trebui executate în cadrul Direcţiei Tehnice din municipiu, şi să vizeze întreţinerea căilor publice şi a mobilierului urban, dar şi a scuarurilor, a locurilor de joacă şi a zonelor verzi din localitate. Sancţiunea poate fi aplicată pe o durată cuprinsă între 50 şi 300 de ore, împărţite în maximum trei ore pe zi, în zilele lucrătoare, şi în şase-opt ore pe zi, în weekend. Această modalitate de achitare a amenzilor poate fi aplicată şi în cazul minorilor cu vârste de cel puţin 16 ani.

Doar cu mandat emis de instanţă

Totuşi, executarea sancţiunii contravenţionale a prestării unei activităţi nu poate fi făcută decât printr-o decizie a instanţelor de judecată. Potrivit primarului Viorel Arion, cei care doresc să vină cu propuneri cu privire la acest proiect au la dispoziţie 30 de zile să se adreseze primăriei, fie accesând site-ul instituţiei, fie adresându-se Centrului de Informare pentru Cetăţeni şi Relaţii Publice, din fosta clădire BRD. După expirarea celor 30 de zile, adică în cursul lunii decembrie, proiectul urmează să fie propus spre aprobare în Consiliul Local.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

o oră ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

o oră ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

3 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

6 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

6 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

6 ore ago