Categories: Stiri

Italianul care şi-a ucis tatăl, condamnat la 13 ani de puşcărie

Gianmarco Morelli (24 de ani), arestat după ce şi-a înjunghiat propriul părinte, din cauza vedeniilor pe care le avea, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. .Italianul a fost condamnat de magistraţi la închisoare, dar şi la tratament medical pe durata încarcerării, pentru omor calificat. „După executarea sentinţei, inculpatul va fi expulzat”, a precizat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara..

Crima pentru care a fost condamnat italianul a fost comisă în luna august a acestu an, într-un imobil din Sântandrei. Între agresor, Gianmarco Morelli, de 24 de ani, şi tatăl acestuia, Gianfranco Morelli, de 61 de ani, a avut loc o altercaţie pe fondul unor neînţelegeri familiale mai vechi. Într-o noapte, tânărul, care se afla în vizită la tatăl său, a pătruns folosind o scară  în încăperea situată la etajul unu al imobilului, unde dormea acesta, împreună cu concubina lui şi fiica celor doi. La urmărit pe tatăl său în baie, unde i-a aplicat peste 50 de lovituri cu un cuţit, cauzându-i leziuni în urma cărora acesta a decedat. Arma crimei a fost găsită înfiptă în inimă.  La audierile de la Parchet, cât şi la Tribunal, autorul crimei a declarat că l-ar fi ucis pe Diavol. (Mircea Crivăţ)

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN MUNICIPIUL HUNEDOARA, ÎN URMA UNEI AMENINȚĂRI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de…

34 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat rotofei a ajuns ditamai șeful peste un serviciu dintr-o administrație de prin zona…

19 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost realeasă în funcția de președinte…

19 ore ago

Bulina neagră

Liviu C., Pentru că a fost acuzat și găsit vinovat de trafic de minori, iar…

19 ore ago

Acțiune desfășurată în Valea Jiului, în cadrul operațiunii Jupiter

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coor­donarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și…

19 ore ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcţiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte impor­tant pentru sistemul nostru energetic…

19 ore ago