Categories: Eveniment

Procesul italianului care şi-a ucis tatăl, repus pe rol

Cristina Ghenea

Se pare că judecarea apelului declarat de Gianmarco Morelli (foto), italianul care şi-a ucis tatăl cu peste 50 de lovituri de cuţit, nu a fost tocmai încheiat. La termenul de ieri, în care era aşteptată pronunţarea unei sentinţe, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au decis repunerea pe rol a cauzei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, „deşi la termenul anterior (n.r. în 19 februarie), judecarea cauzei fusese încheiată şi se fixase un nou termen pentru pronunţarea soluţiei, astăzi (n.r. ieri), judecătorii au decis repunerea pe rol a apelului. Decizia care a stat la baza acestei hotărâri va fi cunoscută odată cu motivarea ei“.
Gianmarco Morelli a fost trimis în judecată anul trecut, după ce, în data de 24 august 2012, şi-a ucis tatăl în vârstă de 61 de ani cu peste 50 de lovituri de cuţit. Magistraţii din Alba Iulia judecă apelul declarat de Morelli, în urma condamnării primite, în decembrie 2012, la Tribunalul Hunedoara. Instanţa a decis, la vremea respectivă, ca inculpatul să execute o pedeapsă de 13 ani de închisoare, să fie supus unui tratament medical pe durata încarcerării şi să fie, după eliberare, expulzat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

11 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

11 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

11 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

11 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

11 ore ago