Categories: Actualitate

Italianul care şi-a ucis tatăl aşteaptă sentinţa Curţii de Apel

Judecarea apelului declarat de Gianmarco Morelli (foto), italianul care şi-a ucis tatăl cu peste 50 de lovituri de cuţit, a fost încheiată. Bărbatul va afla săptămâna viitoare dacă pedeapsa de 13 ani de închisoare – primită din partea Tribunalului Hunedoara – îi va fi, sau nu, menţinută.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, „la termenul de astăzi (n.r. ieri), judecarea cauzei a fost încheiată şi a fost fixat un nou termen, în data de 26 februarie, pentru pronunţarea soluţiei“. Magistraţii din Alba Iulia judecă apelul declarat de Morelli, în urma condamnării primite, în decembrie anul trecut, la Tribunalul Hunedoara. Instanţa a decis, la vremea respectivă, ca inculpatul să execute o pedeapsă de 13 ani de închisoare, să fie supus unui tratament medical pe durata încarcerării şi să fie, după eliberare, expulzat.
Amintim că în data de 24 august 2012, Gianfranco Morelli, în vârstă de 61 de ani, a fost ucis în locuinţa sa, din Sântandrei, cu peste 50 de lovituri de cuţit. Câteva ore mai târziu, oamenii legii au identificat autorul. Acesta s-a dovedit a fi chiar fiul victimei – Gianmarco Morelli – care şi-a recunoscut fapta, susţinând că şi-a ucis tatăl, pentru că în trupul acestuia se ascundea Diavolul, iar lumea era pusă în pericol. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

16 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

16 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

16 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

16 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

16 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

16 ore ago