Dana Istudor
Numai în ultimele 24 de ore, pompierii hunedoreni au intervenit la şapte incendii de vegetaţie uscată, toate provocate de gospodarii care îşi dau foc la terenuri, pentru a le curăţa de resturi.
Deşi metoda este ilegală, oamenii nu renunţă la obiceiul lor, iar de cele mai multe ori, focul scăpat de sub control ajunge să mistuie pădurile din apropierea terenurilor. Ieri, zeci de pompieri ai punctului de lucru Baru şi voluntari se luptau cu focul de mai bine de opt ore, pentru a stinge un incendiu de vegetaţie uscată de pe raza comunei Pui. La sfârşitul săptămânii, mai multe hectare de păşune din zona Pui au fost cuprinse de un incendiu, care s-a extins cu repeziciune, din cauza vântului puternic, iar zeci de pădurari şi pompieri s-au chinuit ore în şir pentru a limita dezastrul. Sâmbătă după amiază, zona împădurită încă fumega puternic, echipele de intervenţie au reuşit localizarea incendiului, numai că, s-a reaprins, din cauza vântului. Deoarece zona este inaccesibilă autospecialelor pompierilor, pentru stingerea focului, echipele de intervenţie au folosit sape, mături şi lopeţi. În urmă cu un an de zile, în aceeaşi zonă, trei hectare cu arbuşti bătrâni au fost mistuite de flăcări după ce localnicii şi-au dat foc la terenuri, pentru a le curăţa de vegetaţia uscată.
Există obiecte care trăiesc o viață dublă - una funcțională, cealaltă simbolică. Un ceas purtat…
Primarul comunei Baita, Damian Dinis, a murit in aceasta dupa amiaza, dupa ce un tractor…
Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei,…
Vasile Jurca, primarul orașului Petrila Pentru că a sprijinit și în acest an organizarea Festivalului…
Geanina M., din Lupeni, recidivistă Pentru că i-au fost respinse toate încercările de a scăpa…
Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bretea Română, a fost reținut pentru 24…