Categories: Actualitate

Hunedoreni amendaţi pentru că au dat foc la mirişte

Natalia Bumbac

În ultimele trei zile, pompierii hunedoreni au intervenit pentru stingerea a 73 de incendii de vegetaţie uscată, petrecute la nivelul întregului judeţ. În cazul unui incendiu din localitatea Almaşu Sec, flăcările au ajuns până la o locuinţă, unde a fost afectat acoperişul pe o suprafaţă de 40 de metri pătraţi şi au ars doi metri cubi de lemn de foc depozitat în apropierea casei. Focul necontrolat a ajuns şi la anexele unei gospodării din satul Fizeş, unde au ars mai multe obiecte. În ambele cazuri, pompierii au acţionat la timp, stopând propagarea flăcărilor.
Patrule mixte prin tot judeţul
„Suprafaţa totală afectată de arderi, în aceste zile, depăşeşte 840 de hectare de teren, păşune sau litieră de pădure, suprafaţă care este echivalentă, spre exemplificare, cu 1.326 de terenuri de fotbal. Doar în localitatea Râul Alb, pompierii Gărzii de Intervenţie Baru au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată care a cuprins peste 300 de hectare de teren. Vârful acestui fenomen a fost atins în cursul zilei de sâmbătă, când pompierii au acţionat pentru stingerea a 35 de arderi de vegetaţie uscată”, a informat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Potrivit aceleiaşi surse, pompierii au identificat cinci dintre proprietarii de terenuri care au aprins focul în spaţii deschise, provocând arderi necontrolate. Aceştia vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei fiecare. Pentru stoparea arderilor de vegetaţie uscată, ISU Hunedoara anunţă “acţiuni de patrulare intensă, pe tot teritoriul judeţului, a efectivelor de pompieri, jandarmi, poliţişti locali şi a altor instituţii implicate în gestionarea acestei situaţii şi aplicarea unor sancţiuni descurajatoare pentru cei care îşi curăţă terenurile prin intermediul focului.”
În acţiunile de stingere a incendiilor au fost implicaţi peste 200 de pompieri de la toate subunităţile din judeţ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

39 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

18 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

18 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

18 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

19 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

19 ore ago